Miniștrii Energiei de la București și Chișinău au semnat un memorandum de înțelegere privind implementarea proiectelor comune
Social 24 octombrie 2024, 19:58 | 114

Miniștrii Energiei de la București și Chișinău, Sebastian Burduja și Victor Parlicov, au semnat astăzi Memorandumul de înțelegere privind implementarea proiectelor comune și dezvoltarea de parteneriate pentru promovarea inovării în domeniul energiei. „Suntem alături în fiecare secundă. E o datorie morală”, a explicat oficialul de la București.

SEBASTIAN BURDUJA, ministrul Energiei al României: "Vom fi întotdeauna la dispoziție și vom face tot cea ce ce este necesar, de la măsuri legislative, până la măsuri efective de sprijin cu energie electrică sau cu gaze, în funcție de solicitări. Suntem absolut lângă dumneavoastră și nu doar iarna aceasta, ci în fiecare secundă pe care o avem. Repet, e o datorie morală."

Memorandumul prevede cooperarea în realizarea proiectelor comune şi a parteneriatelor, care vor permite dezvoltarea capacităților, antrenarea tinerilor și cooperarea științifică.

VICTOR PARLIVOC, ministrul Energiei al Republicii Moldova: "Vrem să avem o bursă de energie electrică în Republica Moldova după model European. Puțină lume înțelege încă, da asta va transforma piața energiei, va transforma experiența consumatorilor, asta va da un impuls enorm investițiilor în sectorul energetic și nu doar la nivel de generare, dar și la nivel de stocare a energiei."

Pe 11 decembrie curent, Ministerele Energiei din Republica Moldova și România vor semna şi un Memorandum de înțelegere privind realizarea proiectelor de interconectare a rețelelor de gaze naturale și energie electrică. Semnarea acestuia a fost autorizată în ședința de Guvernului din 23 octombrie.

Opinia ta contează. Comentează!