Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde
16 ianuarie 2025, 21:04
Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...
Ieri procurorii au efectuat percheziții la deputații comuniști care au migrat spre PD la sfârșit de 2015, atunci când Plahotniuc a încercat să ajungă prim-ministru. Patru dintre ei, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc, Anatolie Zagorodnîi și Artur Reșetnikov au și fost reținuți pentru 72 de ore. Spre seară am aflat că a fost reținut și Sergiu Sîrbu, care părăsise însă comuniștii încă din 2012. Este, desigur, salutar că în sfârșit, după 6 ani, procurorii au aflat și ei că deputații comuniști au fost plătiți de către Plahotniuc pentru a se transfera la PD. Urmează să vedem cum va fi cercetat în continuare acest caz și dacă sevalăsa și cu condamnări și confiscări, pentru că toți deputații sunt cercetați pentru îmbogățire ilicită, în condițiile în care mulți dintre ei locuiesc în prezent în case de lux și se plimbă cu mașini scumpe, care nu pot fi explicate prin salariile lor de funcționari.
Startul nu este însă foarte convingător, mai ales că, potrivit surselor presei, foștii deputați comuniști fuseseră avertizați din timp de către Sergiu Sîrbu și Eugen Nichiforciuc de perchezițiile care urmează să aibă loc. Sîrbu a fost și el reținut după ce în telefonul lui Reșetnikov ar fi fost găsit un mesaj de la el, prin care era avertizat că-l vor vizita procurorii. De altfel, în presă s-a vehiculat, existând chiar și acuzații publice în acest sens, că printre cei care cărau borsetcile cu bani și mituiau deputații se numărau chiar Sîrbu și Nichiforciuc. Vladimir Voronin, acum 2 ani, povestea în acest studio cum Nichiforciuc îi propunea bani colegei sale Elena Bodnarenco, pentru a trece la PD, chiar în sala de ședințe a Parlamentului.
Iar aici apar mai multe întrebări către procurori. În primul rând, a fost chemat vreodată Eugen Nichiforciuc la Procuratură pentru a da explicații în legătură cu acuzațiile lui Voronin? Sau de ce și de către cine a fost mușamalizat dosarul lui Sergiu Sîrbu, care a fost de câteva ori la Procuratura Anticorupție fiind cercetat într-un dosar de mituire a deputaților? Și apropo, alde Sîrbu, Ivanov sau Vitiuc or fi cercetați și pentru transferurile ulteriore de la PD, pe la Pro Moldova și Șor? Dacă cineva a luat bani să se transfere de la un partid la altul, înseamnă că cineva a dat acești bani. Și cei care au dat banii, i-au luat și ei de undeva. Cine sunt aceștia, domnilor procurori? Pentru noi este desul de evident, dar voi ce mai așteptați? În acea perioadă nu însă doar comuniștii au plecat din partid și au anunțat că-l susțin pe Plahotniuc la funcția de premier. Pe parcursul anului 2016, aproape 20 de deputați ai PLDM au părăsit formațiunea politică, transferându-se la grupările conduse atunci de Plahotniuc și Leancă? Cu ei ce facem? Pentru că spre deosebire de comuniști, care s-au transferat în grup, în cazul PLDM-iștilor negocierilor se făceau individual, iar mutările cu bucata. Și din ce mai știm noi, dacă media sumei de transfer la comuniști a fost de vreo 300 de mii de euro bucata, unii PLDM-iști au încasat chiar 7-8 sute de mii de euro. Mai mult decât atât, se zvonea că PLDM-iștii transfugi au primit și salarii lunare de până la 5 mii de euro, pe toată durata mandatului, pentru a servi pe post de mașinării de vot pentru Plahotniuc până în 2019. Deci, pe când perchezițiile și reținerile PLDM-iștilor transfugi? Pentru că la o analiză simplă, domnilor procurori, o să vedeți cum din sărăcie lucie, unii tineri deputați verzișori s-au trezit cu afaceri prin țări europene, iar alții s-au ales cu case noi, mari și scumpe. Sper că faptul că unii dintre ei sunt prieteni buni cu lideri importanți din actuala guvernare nu va conta pentru procurori. Iar dacă procurorii nu-i găsesc pe PLDM-iștii transfugi, eu pot să le dau și niște ponturi. Pe Valeriu Ghilețchi îl găsiți chiar în Parlament, pentru că e angajat acolo. Pe Nicolae Juravschi, la Comitetul Național Olimpic. Sau uneori chiar pe Guvern, atunci când primește sute de mii de lei premii pentru performanțele unor sportivi. Performanțe cu care el nu are nicio legătură. Curaj, domnilor procurori. Și fără jumătăți de măsură!