Examenul la matematică, a treia sesiune
Social 20 august 2024, 20:59 | 409

Aproape 1300 de elevi din întreaga țară au susținut astăzi examenul național de absolvire a gimnaziului la Matematică, la a doua sesiune suplimentară. Echipa noastră de filmare a mers la Liceul Teoretic „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici” din capitală, unde s-au prezentat 222 de candidați. Elevii sunt siguri că vor lua cel puțin o notă trecătoare și vor susține examenul.

IURIE DONȚU, directorul Liceului Teoretic „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”: "Avem examenul de matematică, cel mai greu examen, cu cei mai mulți candidați, 222 la număr. Sunt toți din Chișinău, dar avem și o excepție. Strășeni ne-au dat cinci candidați, pentru că sunt mai puțini la număr. Sunt amplasați în 16 cabinete, așa cum prevede regulamentul, câte unul în bancă. 15-17 în cabinet."

Elevii au ieșit din sala de examinare cu certitudinea că vor obține o notă trecătoare.

Au venit să-i susțină pe elevi profesorii și rudele.

TATIANA COVARI, profesoară, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Ciorescu: "Am venit să susțin copiii la examenul de matematică. Mai avem și mâine examen. Sunt convinsă că vor susține. S-au pregătit copiii. Li s-au oferit consultații. Unii s-au mai dus la ore adăugătoare."

Miercuri, 21 august, elevii vor susține examenul la limba de instruire, la a doua sesiune suplimentară, iar joi elevii din minoritățile naționale vor susține proba la Limba și literatura română. Testele de examen vor fi verificate până pe 25 august. Rezultatele vor fi afișate pe 26 august în centrele raionale sau municipale de examene.

Opinia ta contează. Comentează!