Rusia vrea „Internet suveran”
O lege controversată, ce vizează internetul, a fost votată în Duma de Stat a Rusiei. Ea presupune crearea unui așa-numit "internet suveran", izolat de serverele mondiale. Ce spun criticii despre așa-numitul "Runet", aflați din grupajul de știri externe pe scurt.
Rusia Legea votată în Duma de Stat a Rusiei, în a doua lectură, presupune crearea unui segment independent de web care să fie imun în fața unor eventuale tentative ale Occidentului de blocare a accesului la rețeaua globală de internet sau a unor eventuale atacuri cibernetice. Costul realizării "Runet”-ului ajunge la aproximativ 270 de milioane de euro. Criticii Kremlinului spun însă că măsura este menită să le asigure autorităţilor de la Moscova controlul total asupra mediului online. Textul urmează să fie supus votului în lectura a treia, apoi să fie promulgat de către președintele Vladimir Putin.
Slovacia Miroslav Marcek, un fost militar slovac, a recunoscut că l-a ucis pe jurnalistul de investigaţie Jan Kuciak şi pe partenera acestuia, în februarie 2018. Potrivit presei de la Bratislava, individul, dar şi alţi trei suspecţi au fost inculpaţi și încarcerați în octombrie anul trecut. În detenție este și un om de afaceri, acuzat că a comandat dublul omor. Crima s-a produs în perioada în care Kuciak lucra la o investigaţie jurnalistică despre legăturile dintre guvernul de la Bratislava şi mafia italiană. Asasinatul a declanşat o gravă criză politică în Slovacia.
SUA Procurorii din Statele Unite ale Americii au anunţat că l-au acuzat pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, arestat ieri la Londra, de conspiraţie pentru accesarea unor documente guvernamentale clasificate, în 2010, şi urmează să ceară oficial extrădarea acestuia în SUA. Assange riscă cinci ani de închisoare, au transmis reprezentanţii Departamentului de Stat prin intermediul unui comunicat. Marea Britanie a garantat însă că fondatorul WikiLeaks nu va fi extrădat în nicio ţară care permite pedeapsa cu moartea, la cererea preşedintelui Ecuadorului, Lenin Moreno. Astfel, dacă există posibilitatea condamnării la moarte, Assange nu va fi extrădat în Statele Unite ale Americii.