Post Scriptum cu Alex Cozer: Demnitatea va învinge
Post Scriptum 31 octombrie 2024, 20:58 | 263

Fraților, prieteni, în ciuda tuturor dificultăților, atacurilor mediatice fără precedent, a războiului hibrid al Rusiei pornit împotriva noastră, eu trăiesc, totuși, o mare bucurie în aceste zile. Iar această bucurie mi-ați adus-o voi, cetățenii informați, patrioți, inteligenți, muncitori, talentați, gospodari ai acestei țări. În această campanie electorală, dar în special după 20 octombrie, am văzut atâția oameni extraordinari care au ieșit cu apeluri publice pentru a ne salva țara, că uneori am fost emoționat până la lacrimi.

Oamenii de cultură, actorii, regizorii, interpreții, scriitorii, marile valori ale acestei țări, au îndemnat la consolidare și unitate împotriva atacului asupra viitorului nostru. La fel au făcut și oamenii de afaceri, din diaspora și de acasă. Am urmărit cu mare drag apelurile medicilor, profesorilor, rectorilor universitari, care la fel, într-un gând, o voce și simțire, au explicat cât de important este scrutinul de duminică și cât de multe am putea avea de pierdut dacă ne vom lăsa pradă orgoliilor, frustrărilor, minciunii. M-au bucurat mult și apelurile creatorilor de conținut, de conținut de calitate de pe online, precum și mobilizarea frumoasă a breslei jurnalistice care-și respectă meseria și urmăritorii.

Cât de emoționante au fost și apelurile celor din diaspora, începând cu cei stabiliți peste Prut, apoi în Italia, Franța, Germania, Belgia, Marea Britanie, Spania, toată Europa, până peste Atlantic, la extraordinarii noștri conaționali din SUA și Canada.

Fraților, datorită vouă Republica Moldova există! Voi sunteți cei care o faceți să funcționeze, ne vindecați în spitale, ne educați în școli și universități, ne plătiți salariile datorită afacerilor voastre, ne tratați sufletele prin filmele și spectacolele pe care le puneți în scenă, ne informați corect, ne faceți să fim mândri.

Vă mulțumesc tare mult pentru mobilizare și știu că voi, că datorită vouă, noi nu avem cum să ne pierdem țara, în ciuda acestui atac fără precedent al oligarhilor, hoților și Kremlinului.

Pentru că am văzut și cine sunt ceilalți. Cei care au controlat acest stat timp de decenii, l-au furat, sărăcit, distrus, iar acum, din dorința de revanșă, vor pur și simplu să-l pună pe tavă lui Putin și barbarilor invadatori. Eu nu le voi mai da nume, pentru că voi îi cunoașteți atât de bine.

Am văzut și cine sunt cei care le cad pradă lor. Cei care-și vând votul sau sunt păcăliți de aceste tone de manipulare, dezinformare, cu care sunt asaltați în fiecare zi.

Astăzi am urmărit partea a doua a investigației colegilor de la Ziarul de Gardă, „În slujba Moscovei”, care a demonstrat cu lux de amănunte cum a fost fraudat referendumul. Cum oamenii au fost telefonați sâmbătă și chiar în ziua alegerilor, ordonându-li-se să se ducă la secțiile de votare, în schimbul banilor primiți și să voteze nu.

Am văzut și cum li s-a spus că în turul II trebuie să-l voteze pe Stoianoglo. Și apoi am văzut și reacțiile lor după ce jurnalista aflată sub acoperire le-a spus cine este și că vor deveni vedete naționale. Au început să se roage să nu le fie dezvăluită identitatea, pentru că le este rușine de copiii plecați în România sau nepoții ori Franța. Sau că nu vor mai putea da ochii cu colegii de la muncă.

Ce diferențe între cei care sunt mândri de votul lor și cei care și-l vând.

Prieteni, alegerile de duminică nu sunt despre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. Nu, nici pe departe! Ele sunt despre felul în care va arăta Moldova începând de luni. De cum ne vom simți noi, cei cărora nu ne este rușine de felul în care votăm. Cei care nu ne vom vinde niciodată votul, pentru că asta înseamnă să ne trădăm țara, copiii, să ne trădăm pe noi.

Este, dacă vreți, despre felul în care reacționăm atunci când arde casa vecinului. Dincolo de supărări, orgolii, nemulțumiri, mergem cu toții să stingem focul. Ca să nu ne ardă tot satul.

Vă mulțumesc, oameni de calitate ai acestei țări, pentru dovezile extraordinare de unitate și consolidare de care ați dat dovadă. Mai avem câteva zile în care să aducem de partea adevărului și binelui cât mai mulți oameni. Iar duminică mergem cu toții la vot, pentru ca de luni să ne continuăm treaba într-o țară liberă, într-o țară de care să fim mândri!

Opinia ta contează. Comentează!