Teatrele se pregătesc de noua stagiune
Actorii de teatru sunt acum în repetiții zilnice, pregătind noi spectacole pentru deschiderea stagiunii de toamnă. O premieră anunță și Teatrul Fără Nume din Chișinău. Este vorba de „Bolnavul imaginar”, un spectacol în regia francezului Jules Audry.
MIHAI ȚĂRNĂ, regizor-șef „Teatrul Fără Nume”: "Este vorba despre o piesă de Moliere, este vorba despre „Bolnavul imaginar”. O conlucrare între Republica Moldova, Franța și Ucraina. Eu sunt sigur că ceea ce se întâmplă cu premiera care vine a domnului Jules Audry va fi o neobișnuită întâlnire a unui francez cu un francez și cu publicul din Basarabia, din Moldova." NICU ȚĂRNĂ, director general „Teatrul Fără Nume”: "Ne bucurăm că în pofida evenimentelor care mai opresc din activitatea artistic-culturală a Republicii Moldova, totuși noi mergem înainte și vom merge cu proiecte ambițioase despre care o să vă anunțăm pe parcurs. Este vorba despre invitarea mai multor regizori din afara Republicii Moldova."
Premiera spectacolului „Bolnavul imaginar” va avea loc în septembrie. Până atunci, trupa muncește în repetiții.
JULES AUDRY, regizor: "Lucrăm pe un text al lui Molière, care are mai mult de 300 de ani. Dar echipa și actorii cred că acest text a fost scris acum câteva ore. Ard de nerăbdare ca publicul din Chișinău să descopere această lucrare."
Scenografia este semnată de către ucraineanca Iulia Zaulicina. YULIYA ZAULICHNA, scenograf: "Vom face o treabă bună! Când oamenii se înțeleg de minune într-o echipă, se aud unul pe altul, atunci iese ceva bun, într-un final."
VITALIE JACOTĂ, director artistic „Teatrul Fără Nume”: "În afară de premiera „Bolnavul imaginar” care se va întâmpla pe 3 și 4 septembrie, aici la Teatrul Fără Nume tot în toamnă vom deschide și stagiunea Centrului de Cultură și Artă „Ginta Latină”"
Teatrul Fără Nume își va deschide stagiunea de toamnă cu noul spectacol „Bolnavul imaginar” montat de francezul Jules Audry.