Evenimentul, numit FILIT, considerat drept cel mai mare festival literar din Europa de Est, se va desfășura la Chișinău până duminică
Pentru prima dată în 11 ani de existenţă, ”Festivalul Internaţional de Literatură şi Traduceri Iaşi” ajunge la Chişinău, în cadrul unui proiect inedit. Trenul literar, care a pornit la ora 12 din Iași, a ajuns în urmă cu puțin timp la Gară.
Evenimentul, numit FILIT, considerat drept cel mai mare festival literar din Europa de Est, se va desfășura la Chișinău până duminică inclusiv, în prezența a mai multor nume importante din literatura contemporană românească și cea internațională. Programul Festivalului prevede întâlniri cu scriitori, ateliere tematice pentru copii, întâlniri ale cluburilor de lectură, ateliere de scriere creativă pentru liceeni. În centrul atenției vor fi, desigur, traducătorii, scriitorii și editorii. Festivalul are incluse evenimente principale, desfășurate pe scena Teatrului Fără Nume, cu autori din literatura și dramaturgia contemporană mondială. În program va fi și ”Noaptea albă a Poeziei”, un maraton de poezie și muzică, la care vor participa zeci de poeți de pe ambele maluri ale Prutului și din străinătate.