Samba domină la Rio
Externe 12 februarie 2024, 20:15 | 321

Culoare și pasiune în Brazilia, unde a început celebra competiție de paradă de carnaval de la Rio. Astăzi defilează cele mai mari şcoli de samba pe emblematicul Sambadrom, o structură din beton creată în urmă cu 40 de ani, scrie AFP.

Sambadromul prinde viață noaptea, iar oamenii au ocazia să vadă costume care mai de care strălucitoare și deosebite. De la lăsarea serii până în zori, şcolile de samba defilează de-a lungul unei artere de 700 de metri, înconjurată de tribune cu 70 de mii de locuri. Ieri și azi defilează cele 12 şcoli din prima ligă, numită „Grupul special”. Fiecare dintre acestea visează titlul de campioană. Şcolile au la dispoziţie între 60 şi 70 de minute pentru a convinge juriul, care va decide asupra unor criterii precum costumele, prezentarea temei defilării, secţiunea ritmică şi carele alegorice monumentale, notează Agerpres.

În acest an, carnavalul a primit cea mai mare finanţare din istoria sa din partea guvernului regional - în jur de 12 milioane de euro. Rio numără în total 120 de şcoli de samba.

Opinia ta contează. Comentează!