Image-Description
Maia Sandu a semnat decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Politic 21 iunie 2024, 18:54 | 384

Țările Uniunii Europene au aprobat oficial lansarea, pe 25 iunie, a negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova. La Chișinău, președintele Maia Sandu a semnat decretul privind inițierea negocierilor, iar viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a fost desemnată negociator-șef.

Miniştrii Finanţelor din blocul comunitar, reuniţi la Luxemburg, au adoptat cadrul negocierilor, confirmând acordul de principiu încheiat de ambasadorii Uniunii Europene, săptămâna trecută, la Bruxelles. Belgia, care deține în prezent președinția Uniunii Europene, a anunțat că „acest acord deschide calea unei începeri oficiale a negocierilor”.

Decretul pentru inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a negocierilor proiectului Tratatului de aderare a fost semnat astăzi de către președintele Maia Sandu.

„Republica Moldova a îndeplinit toate recomandările Comisiei Europene”, a scris Maia Sandu într-un comentariu publicat pe facebook.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "În spatele acestor eforturi de modernizare stau mii de oameni din instituțiile statului și munca fiecăruia dintre ei are un impact crucial asupra obiectivului nostru - să pregătim Republica Moldova pentru aderare până în 2030. Îi mulțumesc Guvernului pentru munca depusă și îi urez succes delegației care va reprezenta Republica Moldova la Luxemburg, la lansarea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană."

Un mesaj de solidaritate au transmis cele trei țări din grupul Weimar: Germania, Franța și Polonia, prin intermediul șefilor diplomațiilor, care efectuează o vizită la Chișinău.

ANNA LUHRMAN, ministrul de stat pentru Europa și Climă a Germaniei: "Viitorul referendum este o ocazie foarte bună pentru cetățeni de a-și exprima opinia cu privire la perspectivele europene. În sondajele sociologice vedem un sprijin puternic pentru integrarea Republicii Moldova în UE. Cred că acest referendum este o bună oportunitate pentru a organiza discuții publice, care să aibă loc într-un mediu corect și echitabil."

ADAM SZLAPKA, ministrul pentru Uniunea Europeană a Poloniei: '30 de milioane de polonezi au decis da, noi vrem să facem parte din UE. Cred că decizia aparține cetățenilor, este o decizie istorică despre viitorul Republicii Moldova. Această decizie va fi una istorică. Este o decizie despre viitorul Moldovei. Eu pot să mă împărtășesc cu experiența Poloniei. Acum, este o țară complet diferită."

La rândul său, Cristina Gherasimov a subliniat importanța fondurilor de pre-aderare, care vor veni odată cu începerea negocierilor.

CRISTINA GHERASIMOV, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană: "Am reiterat importanța ca Republica Moldova să continue să aibă acces la programele UE până a deveni stat cu drepturi depline în UE: accesul la aceste programe ne ajută să aducem mai repede standardele europene la noi acasă."

Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova, pe 23 iunie 2022, statutul de țară candidat pentru aderare, iar pe 14 decembrie 2023, Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare la blocul comunitar.

Opinia ta contează. Comentează!