Stare de urgență în Belgorod
Guvernatorul regiunii ruse Belgorod a decretat miercuri stare de urgenţă, evocând o situaţie „extrem de dificilă” cauzată de bombardamentele forţelor ucrainene asupra acestei zone frontaliere, informează AFP. Kievul susține că trupele ucrainene controlează aproximativ 1.000 de kilometri pătrați de teritoriu rusesc în regiunea Kursk.
„Situaţia din regiunea Belgorod rămâne extrem de dificilă şi tensionată din cauza bombardamentelor forţelor armate ucrainene”, a transmis pe Telegram guvernatorul regiunii, Veaceslav Gladkov.
VEACESLAV GLADKOV, guvernatorul regiunii Belgorod: "Am luat decizia să instituim la nivel regional starea de urgență, pentru a asigura o protecţie sporită a populaţiei şi a aduce un sprijin suplimentar victimelor."
Regiunea Belgorod, care se învecinează cu regiunea Harkov din Ucraina și este adiacentă regiunii Kursk, a fost vizată de drone ucrainene, ceea ce a dus la un incendiu și daune structurale la un bloc de apartamente din Shebekino. Autorităţile regiunilor Kursk, Voronej şi Briansk au informat la rândul lor că drone provenite din Ucraina au fost doborâte de apărarea aeriană rusă în timpul nopţii. Nu au fost raportate victime.
Comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskii, a declarat că trupele Kievului controlează aproximativ 1.000 de kilometri pătrați de teritoriu rusesc în regiunea Kursk, în timp ce președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina are sub control 74 de așezări din această regiune.
VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Comandantul șef a raportat că forțele noastre controlează 74 de așezări în regiunea Kursk. Mulțumesc fiecărui soldat, fiecărui comandant care a asigurat acest lucru."
Ucraina desfăşoară din 6 august o ofensivă de anvergură în regiunea rusă Kursk. Ca răspuns la incursiune, liderul rus Vladimir Putin a cerut eliminarea forțelor ucrainene de pe teritoriul rusesc. Alexei Smirnov, guvernatorul interimar al regiunii Kursk, a declarat că 121 de mii de persoane au fost evacuate sau au părăsit regiunea Kursk. Autoritățile planifică să evacueze 180 de mii de persoane din regiune, scrie publicația Kiev Independent.