Post Scriptum cu Alex Cozer: Înțelegeri de cartel pe piața petrolieră

Republica Moldova este singura țară din Europa în care atunci când vrei să-ți alimentezi automobilul, nu contează de la care distribuitor de carburant o faci. Și nu contează nici ca preț și nici din punctul de vedere al calității benzinei și motorinei. Asta pentru că prețurile sunt peste tot exact la fel, iar indiferent de numele benzinăriei la care alimentați, carburantul este practic același.

Această practică dăinuie în Republica Moldova de ani de zile. Și ea nu a putut fi curmată niciodată. Pentru că în cea mai săracă și coruptă țară din Europa, nababii din industria carburanților întotdeauna s-au înțeles între ei, iar concurență reală nu există și nu a existat. Pentru astfel de practici, în alte țări se aplică amenzi de sute sau chiar miliarde de euro. Spre exemplu în România, doar în 2012 a fost aplicată o amendă de peste 200 de milioane de euro. În condițiile în care chiar și atunci, peste Prut exista o concurență mult mai reală decât cea de la noi, dintotdeauna. A fost și în Republica Moldova o intenție de a amenda petroliștii.

Exact acum un an, în aprilie 2021, în presă a apărut un raport al Consiliului Concurenței din care reieșea că jucătorii de pe piața de carburanți, în special 6 cei mai mari, acționează concertat. Că își coordonează politica de prețuri, că discută la telefon între ei sau se întâlnesc pentru a se asigura că nu iese nimeni din politica de cartel.

Și mai grav, indiferent de benzinăria la care alimentezi, în mașina ta ajunge practic același carburant. Pentru că în jur de 80% din motorina adusă astăzi din Moldova provine de la 2 companii, iar 99% din benzină de la 3 companii. Astfel, 3 companii, cele mai mari de pe piață, cu rafinării în România, își impun propriul carburant la toate benzinăriile. Iar dacă cineva, o companie mai mică sau una locală ar dori să facă un pas spre stânga sau spre dreapta, atunci se poate trezi că nu i se va mai livra carburant.

Așadar, raportul a fost definitivat acum mai bine de un an de zile. Iar la finalul său se preciza că amenzile care trebuiau aplicate companiilor petroliere puteau să depășească 600 de milioane de lei. Și mare atenție, raportul viza doar practicile anticoncurențiale pe anii 2019 și 2020. 600 de milioane de lei pe care acești nababi i-au scos direct din buzunarele noastre prin prețuri umflate.

Iată a trecut un an, iar acești bani, care ar fi utili pentru economia națională și ar majora, spre exemplu fondul rutier național cu peste 42%, așa și nu au mai ajuns în bugetul statului. Pentru că amenda nu s-a mai aplicat, iar raportul stă și se prăfuiește pe undeva.

Asta chiar dacă și astăzi toate companiile petroliere afișează aceleași prețuri la panou și nimic în esență nu s-a schimbat. Și chiar dacă Consiliul Concurenței are și un președinte nou, Alexei Gherțescu, numit deja de mai bine de 2 luni.

Domnule Gherțescu, am analizat activitatea Consiliului Concurenței în aceste luni, și de pe site-ul instituției am aflat că v-ați ocupat doar cu seminarii și întrevederi. Și nimic mai mult. Poate totuși revenit la acest raport privind înțelegerile de pe piața carburanților? Poate îl îmbunătățiți? Poate aplicați acele amenzi în acest an de criză.

Dar poate, domnule Gherțescu, vă uitați ce se întâmplă și pe alte piețe? Spre exemplu cea a construcțiilor, acolo unde o companie extrem de dubioasă are exclusivitate la vânzare pe teritoriul Republicii Moldova la betonul și metalul produs în uzinele de la Râbnița. Iar aceasta e o practică profund anticoncurențială, ce durează de ani buni.

Sau să analizați cartelul de pe piața de retail, pentru că nici supermarketele noastre nu se împacă deloc cu concurența. Curaj!

Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde

16 ianuarie 2025, 21:04

Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Situație critică în Stânga Nistrului

14 ianuarie 2025, 20:49

Pe lângă faptul că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului au ajuns să...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Interferențele fără precedent ale Rusiei și oligarhilor în procesul electoral

19 decembrie 2024, 21:16

Iată că se fac exact 2 luni de la referendumul constituțional privind aderarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

17 decembrie 2024, 20:27

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nichiforciuc, invitat la consultări

19 noiembrie 2024, 23:54

Au trecut alegerile. Guvernanții ne-au spus că au auzit durerile poporului și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon, prins din nou cu minciuna

14 noiembrie 2024, 21:56

Imediat după scrutinul din 3 noiembrie, mai mulți indivizi nemulțumiți de rezultat,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eterna reformă a justiției

12 noiembrie 2024, 20:47

În țara noastră de necesitatea reformelor în justiție se vorbește deja de decenii....

Opinia ta contează. Comentează!