Post Scriptum cu Alex Cozer: Urmașii turnătorilor din '41

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 începea primul mareval de deportări din Basarabia. Zeci de mii de oameni, floarea intelectualității locale, cei mai demni și gospodari localnici, erau scoși forțat din propriile case, aruncați în vagoanele cu care se transporta cărbune și duși în Siberia. Mulți dintre ei nici măcar nu au văzut vagoanele, pentru că au fost împușcați în cap și aruncați în gropi comune. Și chiar dacă sună dur, poate că cei uciși acasă au fost mai norocoși că au murit rapid și nu au mai ajuns să cunoască teribilele chinuri la care au fost supuși cei care au luat calea Siberiei. Și acei oameni au fost uciși sau distruși doar pentru că reprezentau un pericol pentru puterea sovietică ocupantă. Erau oameni inteligenți, demni, iubitori de patrie, care nu acceptau ca pământul lor să ajungă sub controlul unor barbari.

Din păcate, cei mai mulți dintre ei au ajuns să aibă o soartă atât de crudă pentru că au fost turnați invadatorilor de către niște trădători locali. De multe ori chiar vecinii sau rudele lor.

83 de ani mai târziu, când ar trebui să amintim și să comemorăm acele tragice evenimente, și cei mai mulți dintre noi fac asta, i-am văzut și pe urmașii turnătorilor de la 1941. Întâmplarea face ca statul barbar și invadator să-și sărbătorească Ziua Națională la 12 iunie, exact când începea primul val de deportări din Basarabia, când acest pământ își pierdea cei mai iluștri oameni. Iar cu această ocazie, la ambasada Rusiei din capitală au făcut coadă cei care astăzi ar proceda cu noi la fel cum au procedat cu patrioții locali la 1941. Tauber, Țîrdea, Caraman, Tarlev și mulți alți iubitori de Putin, inclusiv chiar fețe bisericești, au mers la recepția organizată de ambasadă.

Și credeți că a amintit vreunul dintre ei despre atrocitățile din ’41? Repetate de atâtea ori ulterior în teritoriile ocupate, inclusiv astăzi în Ucraina. Sigur că nu. Ba chiar cei mai guralivi dintre ei au justificat abominabilele crime din țara vecină.

Este extrem de revoltător să vedem tupeul cu care aceștia se afișează într-o asemenea zi la ambasada rusă. Este dureroasă și sfidarea cu care îi tratează pe jurnaliștii care-i luau la întrebări.

Dar cum să nu fie tupeu și sfidare când autoritățile acestui stat nu intervin nici într-un fel în privința lor? Și nu mă refer la acțiunile de trădare de patrie, mai greu de probat, pe care le comit cu toții cu nonșalanță. Mă refer la pleiada de dosare penale pe care le au mulți dintre cei prezenți ieri la ambasadă. Care se prelungesc deja de ani de zile și nu mai au nicio finalitate.

Cum să nu fie tupeu și sfidare când deja la 8 zile de la apariția în spațiul public a informațiilor privind spionajul în favoarea Rusiei a unui ditamai general, fostul șef al armatei naționale, procurorii patriei încă nu au întreprins absolut nimic în privința acestuia? 8 zile în care nu a avut loc nicio reținere, nicio percheziție, nimic.

Asta în condițiile în care, cel puțin din ce reiese din investigația jurnalistică, în care au fost prezentate date confirmate de către Serviciul de Informații și Securitate, este evident că Gorgan obținea informații confidențiale din interiorul armatei naționale și le punea la dispoziția curatorilor să ruși. În orice țară din lumea asta care se respectă, indiferent că vorbim de o democrație avansată sau o dictatură feroce, un fost șef al armatei implicat în astfel de acțiuni ar fi fost reținut imediat. La noi, însă, nu se întâmplă absolut nimic.

Ba din contra, în ziua în care trebuie să comemorăm una dintre cele mai mari crime din istorie comise împotriva moldovenilor, când asistăm și în prezent la astfel de crime abominabile comise de aceeași ruși împotriva ucrainenilor, noi avem deputați în Parlamentul țării care merg la ambasadă rusă și sărbătoresc.

Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde

16 ianuarie 2025, 21:04

Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Situație critică în Stânga Nistrului

14 ianuarie 2025, 20:49

Pe lângă faptul că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului au ajuns să...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Interferențele fără precedent ale Rusiei și oligarhilor în procesul electoral

19 decembrie 2024, 21:16

Iată că se fac exact 2 luni de la referendumul constituțional privind aderarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

17 decembrie 2024, 20:27

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nichiforciuc, invitat la consultări

19 noiembrie 2024, 23:54

Au trecut alegerile. Guvernanții ne-au spus că au auzit durerile poporului și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon, prins din nou cu minciuna

14 noiembrie 2024, 21:56

Imediat după scrutinul din 3 noiembrie, mai mulți indivizi nemulțumiți de rezultat,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eterna reformă a justiției

12 noiembrie 2024, 20:47

În țara noastră de necesitatea reformelor în justiție se vorbește deja de decenii....

Opinia ta contează. Comentează!