Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde
16 ianuarie 2025, 21:04
Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...
Astăzi, la Luxemburg, s-a mai scris o filă de istorie pentru Republica Moldova. Țara noastră a început și oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Este practic ultimul capitol dintr-un lung proces al țării noastre de aderare la UE. Proces care, din păcate, se prelungește, în cazul nostru, deja pentru mai bine de 2 decenii. Trebuie însă spus că tocmai a început numărătoarea inversă a procesului.
Moldova a parcurs deja mai bine de jumătate din drumul spre statutul de membru al Uniunii Europene. Ce a mai rămas, adică negocierile de aderare, se referă la condițiile în care țara va fi admisă în UE și se concentrează pe adoptarea și punerea în aplicare a corpusului legislativ al Uniunii. Practic, țara noastră își va adopta legislația în conformitate cu statutul de membru al UE, pentru a putea îndeplini criteriile de la Copenhaga, adoptate în 1993. Acestea se refera la stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protejarea minorităților, crearea unei economi de piață funcțională și capacitatea de a face față concurenței și forțelor pieței din cadrul UE.
Pentru aceasta, vom primi toată asistența Uniunii Europene, inclusiv financiară, pentru a ne dezvolta și a atinge aceste criterii esențiale.
Este acesta un proces ușor sau dificil? Este unul scurt sau îndelungat? Depinde doar de noi. Spre exemplu, statele baltice, care au aderat la UE în 2004, au avut nevoie de mai puțin de 5 ani pentru procesul de negociere. României și Bulgariei, care au aderat în 2007, le-au fost necesari 7 ani de negocieri.
Procesul se poate însă și prelungi extrem de mult, ca în cazul Turciei. Care a început negocierile de aderare în anul 2005, dar care este extrem de departe de a deveni membră. Asta din cauza că țara s-a îndepărtat foarte mult de criteriile de la Copenhaga și a alunecat spre dictatură.
Eu sunt convins însă că noi putem parcurge acest drum cel puțin la fel de rapid precum România, dacă nu chiar în cei mai puțin de 5 ani, cât le-a luat statelor baltice. Doar trebuie să ne apucăm de treabă și să ne facem foarte bine lecțiile în acest sens.
Și spun noi, pentru că procesul chiar depinde de toți cetățenii acestui stat. De politicieni, de funcționari, de jurnaliști și simpli cetățeni în egală măsură. Dacă vom fi hotărâți și consecvenți, la fel ca balticii și românii, atunci vom reuși. Dacă însă vom continua această basculare care ne-a caracterizat în toată perioada de independență, dacă nu vom ști clar ce vrem, atunci, la sigur, ne va fi mult mai dificil.
Un prim pas important în acest parcurs este referendumul de aderare la Uniunea Europeană, ce se va desfășura în luna octombrie. Știți că românii, în 2003, la un referendum în care s-a pus și problema aderării la UE, au votat în proporție de 89,7% pro? În condițiile în care aproape 56% din alegători s-au prezentat la scrutin.
În cazul Lituaniei, la referendumul proeuropean am avut o prezență de 63% din cetățeni, dintre care 91% au votat pro.
E greu să atingem și noi aceste cifre. Dar putem să obținem măcar rezultatele Estoniei sau Letoniei, țări în care au votat 67% respectiv 68% din cetățeni pro aderare la UE. Dar, repet, pentru a atinge astfel de cifre trebuie să ne implicăm cu toții.
Cum o puteți face voi? Spre exemplu, implicându-vă într-o inițiativă civică, precum e Cetățeni pentru Europa, din care fac parte și eu, alături de alte personalități din societatea civilă, oameni de cultură, business sau sport. Noi ne propunem, prin căile noastre, să informăm corect cetățenii despre beneficiile uriașe cu care poate veni aderarea la UE pentru Moldova. Și mă refer în primul rând la pace garantată, la democrație, la libertăți și prosperitate. La salarii competitive, educație mai bună, drumuri moderne, la dezvoltare și civilizație. La garantarea, mai ales în aceste vreme tulburi, a independenței și viitorului țării noastre.
Este însă nevoie și de implicarea voastră. Pentru a fi cât mai mulți și consolidați în jurul acestui deziderat național. Căutați paginile inițiativei Cetățeni pentru Europa pe rețelele de socializare. Intrați pe site-ul Moldova.eu, implicați-vă, și haideți împreună să ne ducem țara acolo unde-i este locul!
Haideți împreună să scriem istorie!