Post Scriptum cu Alex Cozer: Descinderi și înțelegeri pe sub masă

În ultimele săptămâni parcă s-au întețit descinderile cu mascați prin birourile diferitor funcționari, urmate de rețineri în baza unor suspiciuni de corupție. Doar că, parcă asistăm la aceleași scenarii, trase la indigo, cu alte astfel de acțiuni rămase fără vreo finalitate.

Ieri au fost reținuți doi șefi de la Agenția Rezerve Materiale, acuzați de ilegalități în cadrul unor licitații, care ar fi cauzat prejudicii în proporții deosebit de mari bugetului de stat. Cel mai mare prejudiciu, susțin procurorii, a fost adus în cadrul unei licitații privind suplinirea rezervei de păcură. Procedură care a avut loc, atenție!, în vara lui 2022, adică acum aproape 2 ani. De ce insist pe acest detaliu? Pentru că eu, în acea perioadă, am semnalizat în repetate rânduri unele nereguli comise în această licitație, în cadrul căreia pentru tona de păcură s-a plătit mult prea mult chiar și în comparație cu ce achitau atunci companii private pentru cantități mult mai mici.

Am vorbit atunci despre aceste lucruri în emisiuni, dar i-am avertizat și în privat pe mai mulți respnsabili, inclusiv pe ministrul ce gestiona atunci și domeniul energetic, Andrei Spînu.

Toți susțineau că ei au făcut verificări și lucrurile par a fi în regulă. De ce atunci peste 2 ani procurorii susțin că statul a fost prejudiciat cu 58 de milioane de lei? O sumă, apropo, apropiată de prejudiciul pe care îl estimam eu atunci. Și de ce a trebuit să treacă atâta amar de vreme pentru a interveni, mai ales că, între timp, potrivit procurorilor, cei reținuți ar mai fi comis și alte ilegalități? Eu voi urmări cu mare atenție cum vor decurge lucrurile și în acest dosar. Teamă mi-e însă că și de data aceasta nu va exista nicio finalitate, iar problema va fi rezolvată într-un mod obscur, prin înțelegeri și trocuri în cel mai pur stil moldovenesc.

Pentru că, eu îmi amintesc că-n 2022, tot ce ține de achiziții în domeniul energetic, noi am mai avut parte de descinderi și percheziții spectaculoase. Vizată de astfel de acțiuni a fost Termoelectrica, în mai multe rânduri, iar la 14 iulie 2022 chiar zeci de procurori și anchetatori au dat buzna la întreprindere, efectuând nu mai puțin de 13 percheziții. Atunci erau vizate tot licitații în jurul cărora planau multe suspiciuni de corupție. Mai ales că, în urma lucrărilor desfășurate de compania care a câștigat una dintre licitațiile vizate, echipamentul tocmai reparat a cedat imediat după ce a fost pus în funcțiune și a fost nevoie de 3 luni pentru a fi repornit.

Cu ce s-au încheiat perchezițiile spectaculoase? Cu absolut nimic. Pentru că la 2 ani de la ele, nu avem dosare trimise în judecată, nu există persoane sancționate și nici prejudiciul adus cetățenilor nu a fost recuperat. Ce s-a întâmplat, cum s-a rezolvat și aici problema, noi putem doar bănui. Mai ales că trăim în Moldova. Mă voi referi și la perchezițiile recente de la aeroport, acolo unde la biroul vamal lucrează odrasle de deputați. Și de această dată am avut descinderi spectaculoase și rețineri care au semănăt izbitor de mult cu alte raiduri de acest gen, efectuate anterior la aeroport sau alte puncte de trecere a frontierei. Și aici, în cele mai multe cazuri, totul s-a încheiat fără pedepse pentru cei vizați. Mai mult, unii dintre cei reținuți sau întors la muncă și chiar, între timp, au fost și promovați.

Iar cel mai ciudat aspect e că, deși nici perchezițiile nu s-au finalizat cu nimic, în același timp nici majoritatea celor cei vizați nu au depus plângeri sau contestații în privința acțiunilor întreprinse împotriva lor, pentru vreun eventual abuz. Fapt ce trezește mari suspiciuni că totul s-a încheiat cu înțelegeri pe sub masă.

Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde

16 ianuarie 2025, 21:04

Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Situație critică în Stânga Nistrului

14 ianuarie 2025, 20:49

Pe lângă faptul că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului au ajuns să...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Interferențele fără precedent ale Rusiei și oligarhilor în procesul electoral

19 decembrie 2024, 21:16

Iată că se fac exact 2 luni de la referendumul constituțional privind aderarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

17 decembrie 2024, 20:27

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nichiforciuc, invitat la consultări

19 noiembrie 2024, 23:54

Au trecut alegerile. Guvernanții ne-au spus că au auzit durerile poporului și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon, prins din nou cu minciuna

14 noiembrie 2024, 21:56

Imediat după scrutinul din 3 noiembrie, mai mulți indivizi nemulțumiți de rezultat,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eterna reformă a justiției

12 noiembrie 2024, 20:47

În țara noastră de necesitatea reformelor în justiție se vorbește deja de decenii....

Opinia ta contează. Comentează!