Regele Charles al Marii Britanii susține că a fost mișcat până la lacrimi de mesajele de bunăvoință, pe care le-a primit în număr mare
Externe 23 februarie 2024, 19:39 | 250

Regele Charles al Marii Britanii susține că a fost mișcat până la lacrimi de mesajele de bunăvoință, pe care le-a primit în număr mare de la oameni, după ce au aflat despre diagnosticul său de cancer. Declarația a fost făcută aseară, în cadrul unei întâlniri cu prim-ministrul Rishi Sunak. La rândul său, Sunak a punctat că o țară întreagă se află în spatele monarhului.

RISHI SUNAK, prim-ministrul Marii Britanii: "- Îmi pare foarte bine să vă văd. Este minunat să văd că arătați atât de bine. - Totul e făcut de oglinzi. - Ei, bine, noi toți suntem în spatele dumneavoastră, toată țara."

CHARLES AL III-lea, regele Marii Britanii: "Am primit atât de multe mesaje minunate, cărți poștale și toate m-au mișcat până la lacrimi."

A fost prima audiență formală în persoană, pe care regele Charles a ținut-o cu premierul Sunak de când s-a dezvăluit că suveranul suferă de o formă nespecificată de cancer. Monarhul ține audiențe săptămânale singur cu prim-ministrul.

La începutul acestei luni, Palatul Buckingham a anunțat că regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu o formă de cancer la mai puțin de 18 luni de când a urcat pe tron. În timpul tratamentul său, monarhul continuă să aibă grijă de anumite sarcini de stat și susține că este optimist cu privire la progresul său.

Opinia ta contează. Comentează!