Donald Trump și-a lansat războiul comercial total, anunțând „tarife reciproce” la nivel mondial, pentru a opri „jefuirea Statelor Unite”
Donald Trump și-a lansat războiul comercial total, anunțând „tarife reciproce” la nivel mondial, cu scopul de a pune capăt la ceea ce el a numit „jefuirea Statelor Unite”. Noile tarife vor intra în vigoare pe 5 și 9 aprilie. Rusia nu se află printre cele 180 de ţări vizate. Ucraina va fi afectată de o taxă vamală de 10%, dar și multe alte foste republici sovietice se regăsesc pe listă. Preşedintele Comisiei Europene a declarat azi că noile tarife anunțate de Trump reprezintă „o lovitură majoră” pentru economia globală.
DONALD TRUMP: "Aceasta este ziua eliberării de mult așteptată. 2 aprilie 2025 va fi amintită pentru totdeauna ca ziua în care industria americană a renăscut. Timp de decenii, ţara noastră a fost furată, ruinată, abuzată şi prădată de națiuni apropiate sau îndepărtate, prietene sau dușmane deopotrivă."
Donald Trump a anunțat taxe vamale de 20% pentru importurile din Uniunea Europeană, în cadrul unui plan de impozitare a mărfurilor din aproape toată lumea. Noile tarife se adaugă celor impuse pentru aluminiu, oțel și automobile. „Este declarația noastră de independență economică”, a declarat Trump în cadrul unui eveniment la Rose Garden. Experții spun că războiul comercial declanșat de Trump va duce la scumpiri de produse pentru americani și va antrena scăderea economiei mondiale. Însă, la ceremonia organizată la Casa Albă, Trump a spus că vrea să echilibreze deficite comerciale de sute de miliarde de dolari și să readucă bogăția Americii.
Președintele Trump a anunțat că va impune tarife de 10% la importurile din toate țările lumii, care vor intra în vigoare pe 5 aprilie. Tarife suplimentare, individualizate între 10 și 50 de procente, vor fi impuse asupra importurilor din aproximativ 60 de țări, despre care Administrația americană crede că au cele mai incorecte relații comerciale cu Statele Unite, fiind cei mai mari contributori la deficitul comercial al Americii. Acestea vor intra în vigoare pe 9 aprilie. Ele includ tarife de 34% asupra importurilor din China și de 20% asupra importurilor din Uniunea Europeană.
Națiunile europene, inclusiv cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, figurează pe lista țărilor nominalizate de Trump pentru tarife suplimentare. Importurile din Elveția, Serbia și Lichtenstein vor fi taxate cel mai mult, între 31 și 37%. Procentele tarifelor impuse țărilor asiatice sunt încă și mai mari, transmite Radio România Actualități.
La câteva ore după ce șeful Casei Albe a instituit tarife pentru toate mărfurile exportat în Statele Unite, președintele Comisiei Europene a anunțat că Europa finalizează deja pachetul de măsuri, ca răspuns la primele tarife americane la oțel și pregăteşte altele în oglindă, dacă nu va exista o soluție negociată.
URSULA VON DER LEYEN: "Anunţul preşedintelui Trump privind tarifele universale pentru întreaga lume, inclusiv pentru Uniunea Europeană, este o lovitură majoră pentru economia mondială. Regret profund această alegere. Să fim clari în ceea ce priveşte consecinţele imense. Economia globală va suferi masiv, incertitudinea se va amplifica şi va declanşa creşterea protecţionismului. Consecinţele vor fi teribile pentru milioane de oameni de pe tot globul, dar şi pentru cele mai vulnerabile ţări, care sunt acum supuse unora dintre cele mai mari tarife ale SUA. Suntem deja în curs de finalizare a unui prim pachet de contramăsuri ca răspuns la tarifele la oţel. Şi pregătim acum şi alte contramăsuri pentru a ne proteja interesele şi afacerile dacă negocierile eşuează."
„Nu este prea târziu pentru a răspunde preocupărilor prin negocieri. Ne vom strădui să reducem obstacolele, nu să le ridicăm”, a declarat Von der Leyen.
Londra a fost relativ cruțată de Donald Trump, cu taxe vamale de 10%, cel mai scăzut nivel anunțat. „Regatul Unit rămâne angajat să ajungă la un acord cu Statele Unite pentru a „atenua” impactul taxelor vamale anunțate de Donald Trump și nu intenționează să lanseze o ripostă comercială imediată”, a reacționat miercuri ministrul britanic al comerțului.
JONATHAN REYNOLD, ministrul britanic al Comerțului: "Decizia Statelor Unite privind tarifele globale va fi îngrijorătoare pentru mulți oameni, aici, în Marea Britanie. Noi vom continua discuțiile pentru a ajunge la un acord în linie cu interesul național, subliniind o relație comercială justă și echilibrată, care va fi avantajoasă și vom vrea s-o continuăm."
China a luat măsuri pentru a restricționa investițiile companiilor locale în Statele Unite, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Beijingul a declarat că „se opune ferm” noilor tarife anunțate de Donald Trump, care sunt deosebit de dure pentru produsele sale, promițând să riposteze pentru a-și apăra „drepturile și interesele”.
„Introducerea de tarife de către Statele Unite împotriva Uniunii Europene este o măsură pe care o consider greșită”, a declarat premierul italian Giorgia Meloni. Ea dorește „să se ajungă la un acord cu Statele Unite, pentru a evita un război comercial care ar slăbi inevitabil Occidentul în beneficiul altor jucători mondiali”, potrivit AFP.
Donald Trump a anunțat miercuri taxe vamale de cel puțin 10% pentru aproape întreaga lume, cu o singură excepție notabilă: Rusia. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt a declarat miercuri pentru site-ul american Axios că Rusia a fost exclusă deoarece sancțiunile americane „împiedică deja orice comerț semnificativ”.
Spre deosebire de Rusia, Ucraina a fost lovită de noile taxe vamale, deși cu o rată mai mică, de 10%. Kievul se află în negoicieri în acest moment cu Statele Unite pe tema unui acord privind exploatarea mineralelor rare, dar este neclar când va fi finalizat acesta. Oficialii ucraineni au subliniat că forma actuală a acordului este dezavantajoasă pentru Kiev, iar unii dintre aceștia au declarat chiar că acesta ar echivala cu „un jaf” operat de partea americană. O echipă din Ucraina ar putea veni în Statele Unite chiar săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, transmite Bloomberg Television.