„Da” sau „Nu” pentru integrare
Politic 10 septembrie 2024, 20:28 | 478

Trei formațiuni, Partidul Acțiune și Solidaritate, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, și Blocul electoral „Împreună” au depus astăzi actele la Comisia Electorală Centrală pentru a fi înregistrate în calitate de participanți la referendumul din 20 octombrie, cu opțiunea „Da”. Până în prezent, CEC a înregistrat nouă formațiuni politice.

Prima solicitare la CEC pentru înregistrarea în calitate de participant la referendum a fost din partea Partidului Comuniștilor. Opțiunea acestui privind integrarea europeană a Republicii Moldova va fi „Nu”.

Partidul Mișcarea Respect Moldova, condus de Eugeniu Nichiforciuc, a fost înregistrat în calitate de concurent electoral pentru referendumul din 20 octombrie cu opțiunea „Da”.

Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa a fost înregistrat cu opțiunea „Da”, iar Partidul „Renaștere” - cu opțiunea „Nu”.

În cazul Partidul Șansă, care la fel a fost înregistrat la referendum, CEC rezervă dreptul de a revoca decizia în cazul în care Curtea de Apel va menține limitarea dreptului de activitate a partidului pentru trei luni.

Menționăm că partidele și blocurile electorale pot depune cererea de înregistrare în calitate de participant la referendum până la 20 septembrie.

Opinia ta contează. Comentează!