Sergiu Damian din comuna Domulgeni, raionul Florești, face măști de mai bine de 25 de ani
Cultură 5 octombrie 2023, 18:42 | 951

Folosește doar hârtie, pânză și multe culori, dar ce iese din mâna meșterului ajunge în colecțiile unor admiratori din Statele Unite, Italia sau Franța. Sergiu Damian din comuna Domulgeni, raionul Florești, face măști de mai bine de 25 de ani, dând viață personajelor artistice. Pe lângă orele de arta plastică, profesorul mai are o ocupație - modelează fluiere pentru copii.

Procesul de creare a unei măști este cam dificil, spune meșterul. Cel mai anevoios este schițarea pe foaie, pentru că fiecare detaliu contează. Masca trebuie să exprime o stare, o emoție.

SERGIU DAMIAN, meșter popular: "În primul rând se fac schițe multe, eu le fac pe foaie dar și la nivel de minte, adică merg pe drum și îmi imaginez fața, nasul, ochii, privirea, buzele, forma feței. Când găsesc modelul încep să fac următoarea etapă - modelarea și încleierea."

Sergiu Damian spune că o mască de calitate cere multă răbdare, deoarece fiecare din cele șapte straturi ale unei măști contribuie la cât de practică va fi aceasta.

SERGIU DAMIAN, meșter popular: "Se face forma și se încleie hârtiuțe TAIE se face straturi. Unu, doi, trei. Eu șapte straturi fac, unul dintre ele este pânza, adică între straturi de hârtie eu mai pun un strat de pânză, ca ele să fie mai rezistente."

Pe lângă măști, meșterul modelează fluiere pentru copii. Ideea i-a venit acum doi ani, în timpul pandemiei. Omul și-a dorit să facă ceva util pentru cei mici.

SERGIU DAMIAN, meșter popular: "Am văzut că copiilor le place, anume așa instrumente și nu prea sunt meșteri care le fac în țară. Am exersat, m-am antrenat, am căutat și am început să le fac. TAIE Iată dacă să luăm cel mai simplu instrument, eu le fac în cinci - zece minute. Așa model, îmi i-a mai mult, 20 sau 25 de minute, chiar și mai mult, jumătate de oră se modelează, se usucă, se arde, este un proces pe etape."

Pe viitor, meșterul popular vrea să facă măști pentru copii.

Opinia ta contează. Comentează!