Partidul „Șansă” a fost scos din cursa electorală din cauza legăturilor cu regimul de la Kremlin și Ilan Șor
Partidul ”Șansă” a fost eliminat din cursa electorală pentru scrutinul din 5 noiembrie. În decizia Comisiei pentru Situații Excepționale este invocată legătura formațiunii cu regimul de la Kremlin și cu Ilan Șor, care face politică din Israel în timp ce este condamnat în Republica Moldova la 15 ani de închisoare. Anunțul privind excluderea Partidului ”Șansă” a fost făcut de către prim-ministrul Dorin Recean, după ședința CSE. Liderii Partidului „Șansă” nu au reacționat, deocamdată.
DORIN RECEAN, prim-ministru al Republicii Moldova: "Decizia CSE este luată din considerente de securitate națională în condițiile unui război hibrid purtat de Rusia în Moldova. Se anulează înregistrarea concurenților electorali desemnați de către Partidul „Șansa” în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023."
Decizia respectivă va fi trimisă la toate birourile electorale a secțiilor de votare, iar până în seara zilei de mâine, 4 noiembrie, în buletinele de vot va aplicată ștampila ”retras” în dreptul tuturor candidaților Partidului ”Șansă”.
DORIN RECEAN, prim-ministru al Republicii Moldova: "Dacă cineva a crezut și încă mai crede că vom fugi după toți purtătorii de sacoșe, a greșit. Noi nu avem voie să procedăm prin ignorare, pentru că Constituția și Legea ne obligă să acționăm."
Reprezentanții Partidului „Șansă” nu au comentat decizia CSE.