Un gard conectat la curent îi păzește lanul de porumb de mistreți
Un gard conectat la curent îi păzește lanul de porumb de mistreți. Așa a rezolvat problema un fermier din satul Leuntea, raionul Căușeni, care nu mai putea suporta pierderile cauzate de porcii sălbatici, care dădeau iama. Anatol Vlas spune că a încercat mai multe metode, însă... degeaba. Cu agricultorul au vorbit colegii noștri de la Studio-L Căușeni.
ANATOL VLAS, fermier din Căușeni: "Am ajuns la concluzia ca să închidem acest colț, partea cealaltă și colțul cela, din cauza că mistreții, nu departe, peste 700 de metri este „Nistrul chior” și ei vara se grămădesc mai aproape de apă, mai aproape de „Nistrul chior”."
Datorită acestei metode, recolta de porumb ia fost salvată anul trecut, iar mistreții au ocolit zona, afirmă fermierul.
ANATOL VLAS, fermier din Căușeni: "În completul de utilajul intră: sfoara, am pregătit și stâlpii, este și convector care convertește energia. E clar că toate masivele nu poți să le înconjori, dar într-o măsură oarecare păzim roada și cu asta ieșim din situație. altă ieșire eu nu văd la moment."
Bărbatul susține că gardul electric este conectat doar noaptea și acesta nu prezintă pericol pentru oameni.
ANATOL VLAS, fermier din Căușeni: "Gardul electric l-am instalat nu chiar pe marginea masivului, pentru că înțelegem că nu se poate, trec și oameni, pot să treacă chiar și copii, dar am tăiat un rând de porumb și l-am instalat."
Înainte de a instala gardul, omul a apelat la diferite instituții, pentru a găsi soluții, dar nimeni nu-i putea recomanda ceva eficient.
ANATOL VLAS, fermier din Căușeni: "Am ieșit noi ani la rând în diferite instanțe și câte metode am aplicat...dădeam foc la tot ce era, păzeam noaptea și nu eram în stare să avem grijă de aceste masive să le salvăm de mistreți."
Presa din regiune scrie că de câțiva ani fermierii din raionul Căușeni sesizează autoritățile despre faptul că mistreții le invadează câmpurile, când culturile sunt coapte și gata de recoltă.