Actorul Igor Mitreanu s-a stins astăzi din viață
Cultură 3 mai 2022, 20:40 | 1818

A murit Igor Mitreanu, unul dintre cei mai vestiți actori ai Teatrului National Satiricus Ion Luca Caragiale. Artistul a decedat în această dimineață, ne anunță administrația teatrului. Igor Mitreanu avea 56 de ani.

Mesajul Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale: "Maestrul a plecat la îngeri, lăsând scena Teatrul National Satiricus Ion Luca Caragiale tristă și pustie fără umorul inegalabil și prezența scenică memorabilă, care ne-a încântat mai bine de 30 de ani. Cu adâncă tristețe, exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor, întregii comunități teatrale și cinematografice de la noi, precum și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Omul și Maestrul Igor Mitreanu."

Actorul s-a aflat pe scenă timp de mai bine de 30 de ani, timp în care a jucat numeroase roluri memorabile, printre care Einstein sau Shakespeare. A dat viață personajului Jose, în ”Carmen”, a fost Brânzovenescu în „O scrisoare pierdută” și Dragomir în „Năpasta”.

În perioada renașterii naționale, dar și ulterior, Igor Mitreanu a colaborat fructuos cu radioteleviziunea națională. Pe lângă multitudinea de roluri create în cadrul unor emisiuni și spectacole televizate, artistul a jucat în filme, fiind și o voce remarcabilă.

În 2019, Igor Mitreanu a fost distins cu titlul onorific „Artist al Poporului”, iar în 2010 - cu cel de „Artist Emerit”.

Opinia ta contează. Comentează!