Moldoveancă decedată în incendii
Social 14 august 2024, 20:49 | 186

O moldoveancă de 62 de ani și-a pierdut viața în urma incendiilor devastatoare din Grecia. Femeia a fost găsită carbonizată într-o fabrică din Patima Halandri, o suburbie din nord-estul Atenei. Informația a fost confirmată de autoritățile elene prin intermediul misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Grecia.

Potrivit presei elene, femeia lucra la fabrica din Patima Halandri de peste 25 de ani și a fost surprinsă de incendiu în timp ce se afla singură în clădire, după ce colegii săi plecaseră mai devreme din cauza pericolului. Trupul său a fost găsit în baia fabricii, unde probabil a încercat să se refugieze​. Potrivit informațiilor, clădirea fabricii a luat foc de la o creangă de pin care a fost cuprinsă de flăcări. Proprietarul afacerii a declarat că femeia urma să-și ia concediu în următoarele zile.

THANISSUS, proprietarul fabricii unde muncea moldoveanca: "Ultima dată când am vorbit cu ea a fost ieri la ora 3:00 și mi-a spus că ardem, suntem în flăcări. Nu știam dacă a ieșit sau nu. Apoi am aflat că a decedat."

Proprietarul fabricii unde muncea femeia de 62 de ani a mai spus că aceasta nu voia să-și piardă salariul din zilele în care ar fi fost plecată și l-a rugat să lucreze câteva zile în plus. Primarul din Halandri, Simos Roussos, a declarat pentru televiziunea de stat ERT că a văzut aproape o duzină de case distruse de incendiu în orașul său. De asemenea, au fost afectate numeroase afaceri, depozite de mașini uzate și depozite de vopsea. Din cauza incendiilor au decedat alte zeci de persoane, inclusiv pompieri. De asemenea, focul a distrus peste 40 de mii de hectare. Mii de locuitori din zonă au fost evacuați. Grecia s-a confruntat marți cu un incendiu masiv în apropierea Atenei pentru a treia zi consecutiv. Pompierii moldoveni detașați în misiune în această țară au reușit să salveze de la flăcări trei persoane, zece case și cinci autovehicule.

Opinia ta contează. Comentează!