Post Scriptum cu Alex Cozer: Gavrilița a plecat

Natalia Gavrilița a plecat din funcția de prim-ministru. O plecare demult anunțată și cam întârziată. Guvernul condus de Gavrilița nu a fost nici cel mai prost nici cel mai bun din istorie. A fost unul mediocru, așa cum ne-am obișnuit să avem la Chișinău. Doar că, spre deosebire de celelalte, acest Guvern a venit pe un val uriaș de așteptări. Așteptări care au fost în mare parte dezamăgite. Este adevărat, și într-un context extrem de dificil, cu război și revenire după criza pandemică. Însă, fără niciun dubiu, chiar și în aceste condiții, era loc de mult mai bine.

Din păcate, Gavrilița și unii dintre membrii echipei ei au clacat lamentabil și în ultima lor zi în funcții exact la capitolul la care au stat probabil cel mai prost de-a lungul mandatului, cel al comunicării. Jurnaliștii care au stat în frig pe scările Președinției pentru a lua măcar o reacție, pentru că absolut nimic nu li s-a spus oficial despre ce se întâmpla acolo, au fost tratați cu aroganță și chiar bădărănism de unii miniștri. A excelat la capitolul ăsta Budeanschi, de la Finanțe. Este unul dintre cei pe care, afirm cu toată convingerea, sper să nu-l mai vedem în următorul Guvern. Și nu doar din cauza că nu poate comunica, ci și pentru că a avut un mandat extrem de slab.

Lamentabil s-a comportat în ultima sa zi de funcție și Gavrilița. Care nici măcar nu a catadicsit să asculte întrebările zecilor de jurnaliști care i-au ascultat discursul de demisie și care, cu siguranță, aveau nevoie de măcar câteva răspunsuri.

E păcat că a ales să plece așa. Mai ales că, sunt convins că per total a avut intenții bune, doar că, la capitolul realizări nu prea e cu ce de lăudat.

Dorin Recean, candidatul desemnat pentru a forma noul Guvern, are o misiune extrem de dificilă. Să găsești oameni competenți, onești, care să-și asume astăzi o funcție de ministru nu este ușor. Cel mai important însă este ca acesta să analizeze temeinic domeniile în care s-a stat extrem de prost. Pentru că dacă ar fi să facem o analiză a miniștrilor din cabinetul Gavrilița, i-am putea încadra în 3 categorii: Cei veniți cu intenții bune și care au și livrat câte ceva, cei cu intenții bune, dar care nu prea au reușit și, la final, șmecherii care s-au cam pus pe scheme și nici nu au reușit să livreze nimic în afară de eșecuri pe bandă rulantă.

E, iată, premierul desemnat nu are niciun drept să-I mai țină în funcții cel puțin pe cei din ultima categorie. Indiferent de cât de multă influență au ei în partidul de guvernare și oricât de mult s-ar zbate acum pentru a-și păstra fotoliile. Pentru că altfel încrederea cetățenilor în Guvernare nu se va îmbunătăți. Or, pe lângă lipsa de rezultate, al doilea cel mai important motiv ce a dus la decizia de a schimba Guvernul e lipsa de credibilitate cu care se confrunta Gavrilița.

Noul Guvern va avea o misiune extrem de dificilă. În primul rând, să readucă în rândurile cetățenilor sentimentul de încredere cu care au mers la vot în 2020 și 2021 și pe care l-au cam pierdut în ultima vreme.

Să livreze, în sfârșit, rezultate. Pentru că războiul din Ucraina, pe lângă toate problemele cu care a venit, ne-a creat oportunitatea de a deveni țară candidată la și chiar de a începe negocierile de aderare în 2023. Iar acestea trebuie să fie principalele obiective ale noii guvernări.

Sigur că nu va fi ușor. Dar măcar există în spate o experiență de un an și jumătate. Din care sper că s-a învățat. Și că greșelile comise nu vor mai fi repetate.

Iar Dorin Recean, cel căruia I s-a oferit această șansă uriașă, de a intra în istorie în calitatea de premier ce ancorează decisiv Moldova în albia libertății, prosperității și democrației, trebuie să se uite și el cu multă atenție în spate. Pentru că a făcut parte din Guvernele lui Leancă și Filat, care au dezamăgit enorm. Și acele experiențe nu mai pot fi nicidecum admise.

Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde

16 ianuarie 2025, 21:04

Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Situație critică în Stânga Nistrului

14 ianuarie 2025, 20:49

Pe lângă faptul că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului au ajuns să...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Interferențele fără precedent ale Rusiei și oligarhilor în procesul electoral

19 decembrie 2024, 21:16

Iată că se fac exact 2 luni de la referendumul constituțional privind aderarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

17 decembrie 2024, 20:27

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nichiforciuc, invitat la consultări

19 noiembrie 2024, 23:54

Au trecut alegerile. Guvernanții ne-au spus că au auzit durerile poporului și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon, prins din nou cu minciuna

14 noiembrie 2024, 21:56

Imediat după scrutinul din 3 noiembrie, mai mulți indivizi nemulțumiți de rezultat,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eterna reformă a justiției

12 noiembrie 2024, 20:47

În țara noastră de necesitatea reformelor în justiție se vorbește deja de decenii....

Opinia ta contează. Comentează!