Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde
16 ianuarie 2025, 21:04
Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...
Cetățenii noștri cad tot mai des pradă falsururilor. Alimentate în special pe rețelele de socializare și care au drept scop provocarea panicii, a fricii sau neîncrederii. Astăzi voi veni cu două astfel de exemple, cele mai relevante pentru această perioadă.
În ultimele zile am fost contactat de mai mulți concetățeni de-ai noștri aflați peste hotare, care mă întrebau, îngrijorați, de ce statul îi obligă să cumpere polițe de asigurare medicală. Spuneau ei că, acasă, în Republica Moldova, au primit scrisori de la Compania Națională de Asigurări în Medicină prin care erau anunțați că pot achiziționa polița de asigurare medicală cu o mie de lei până la 31 martie, pentru că, de la 1 aprilie, ar urma să coste 12 mii de lei, plus o penalitate pentru fiecare zi de întârziere.
Această scrisoare, a servit apoi pe post de multiplicare a o serie de falsuri ce au trezit panică în rândul moldovenilor, în special a celor plecați peste hotare. De fapt, niciun moldovean ce se află peste hotare cel puțin 183 de zile într-un an calendaristic, adică minimum jumătate de an, nu este obligat să achite aceasă poliță medicală.
Iar asta trebuie să înțeleagă toată lumea și de aici trebuie să și pornim atunci când vorbim despre acest subiect. Cine totuși se află mai puțin de jumătate de an în afara țării și nu are un loc de muncă legal în Moldova, poate să-și cumpere această poliță pentru doar o mie de lei până la 31 martie. Și chiar nu cred că este un preț mare, mai ales că acum chiar și o simplă consultație la o clinică privată, în cazul în care nu ai polița medicală, poate să te coste și mai mult de o mie de lei.
Scrisorile care au trezit atâta panică au fost primite de către deținătorii de terenuri agricole, care sunt obligați prin lege să procure această poliță, repet, în cazul în care nu o au sau atunci când nu muncesc în afara țării. Dar în urma panicii trezite de scrisoarea expediată în acest an, alimentată de multă propagandă și falsuri, s-a decis la nivel legislativ ca această practică să fie stopată. Astfel, aceste scrisori nu vor mai fi expediate.
Un alt fals, foarte vehiculat în această perioadă, vizează referendumul privind integrarea europeană. Cei care își doresc să împiedice desfășurarea acestui plebiscit sau măcar un rezultat covârșitor în favoarea aderării, au scos de la naftalină un alt mare fals, cel privind pierderea suveranității. Cică dacă Moldova va adera la UE, își va pierde suveranitatea.
Spun că este scos de la naftalină pentru că, prima dată, Kremlinul l-a utilizat la Chișinău încă acum mai bine de 10 ani, când Moldova se pregătea să semneze Acordul de Asociere cu UE. Atunci, portavocea Moscovei a fost Vladimir Voronin, care chiar organiza proteste împotriva semnării acordului. E, iată că au trecut 10 ani de la intrarea în vigoare a acordului, și Moldova nu doar că nu și-a pierdut din suveranitate, ba din contra, a câștigat la acest capitol. // Devenind mult mai independentă față de Rusia, în condițiile în care semnarea acordului ne-a redus extrem de mult din dependența de exporturi în raport cu această țară, iar mai nou, deja și privind importurile de resurse energetice.
Apoi narativul pierderii suveranității a fost utilizat de Kremlin după începerea invaziei din Ucraina din 2022, când Moldova depus cererea de aderare la Uniunea Europeană și și-a îmbunătăți relațiile cu NATO. Și în aceste cazuri, vedem doar că am avut de câștigat. Reușind să devenim mai siguri în raport cu tentativele rușilor de a ne ocupa, așa cum încearcă s-o facă și cu Ucraina dar și alte state ex-sovietice.
Mai mult, în interiorul Uniunii Europene există documente care garantează suveranitatea fiecărui stat membru, precum sunt cele statuate în Tratatul de la Lisabona. Și în general, este ridicol să susții că țări precum Germania, Franța, Italia, statele scandinave, cele mai democratice și prospere din lume, ar accepta să le știrbească cineva din suveranitate în interiorul Uniunii Europene sau NATO. Ba din contra, repet, statutul de membru a unor astfel de structuri îți asigură și mai mult securitatea, independența, democrația, prosperitatea, iar într-un final și suveranitatea.
Așadar, haideți să ne informăm, să fim lucizi și să nu cădem pradă falsurilor lansate de cei care ne doresc doar răul.