Se împlinesc 16 ani de la protestele din 7 aprilie 2009, declanșate de rezultatele alegerilor parlamentare
Astăzi se împlinesc 16 ani de la protestele din 7 aprilie 2009, declanșate de rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie, când comuniștii au obținut 60 de mandate. În ziua de 7 aprilie 2009, mii de tineri au manifestat pașnic în Piața Marii Adunări Naționale, însă protestul a degenerat în violențe. De evenimentele care au avut loc pe 7 aprilie și în zilele următoare și-au amintit mai multe persoane care s-au adunat azi în fața Parlamentului. Cei care au trecut prin acel calvar nu pot uita abuzurile la care au fost supuși. Au fost bătuți, întemnițați în comisariate de poliție, iar unii credeau că nu vor mai scăpa cu viața. „Atunci cetățenii au spus răspicat că viitorul țării este în marea familie europeană și au plătit un preț foarte mare pentru acest crez”, au declarat astăzi autoritățile centrale.
IURIE CRĂCIUNEAC, participant la protestul din 7 aprilie 2009: "Aici am ajuns într-o realitate la care nu ne așteptam. Am ajuns în fața Parlamentului care ardea, am intrat în mulțime, ne-am luat cu mulțimea, nu am reușit să ne manifestăm agresiv, dar a venit poliția și ne-au dus la comisariat. După asta au urmat consecințe."
Iurie Crăciuneac își aduce aminte cu durere despre tot ce s-a întâmplat în comisariatul de poliție.
IURIE CRĂCIUNEAC, participant la protestul din 7 aprilie 2009: "Am fost identificați. Am trecut și prin acel ”coridor al morții”, în care polițiștii ne loveau din toate părțile. Am fost batjocoriți, ne-au dezbrăcat și ne-au lovit. Stăteam foarte mulți în cameră și nu aveam unde să dormim. Eram amenințați că nu iese nimeni viu din acel izolator. Era o presiune psihologică foarte mare asupra noastră."
Potrivit jurnalistului Ion Terguță, acel protest a fost un punct de cotitură în istoria Republicii Moldova.
ION TERGUȚĂ, jurnalist: "A fost un protest complicat. Au fost lucruri oribile săvârșite. Sute sau chiar mii de tineri au fost bătuți prin comisariate. Fete violate, băieți chinuiți și torturați. A fost absolut incredibil ce s-a întâmplat."
Evenimentele din aprilie 2009 au fost comemorate astăzi și în Parlament. „Cetățenii au spus răspicat că viitorul Republicii Moldova este în marea familie europeană”, a declarat Igor Grosu în debutul ședinței legislativului.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Cu toții am crezut că ne vom mișca mai repede, dar în anii care au urmat, am avut noi tentative în care politicienii declarați proeuropeni au tot vândut această țară Kremlinului. Acum, la 16 ani distanță, suntem tot mai aproape de a îndeplini visul acelor tineri de a trăi într-o țară ca afară, într-o Moldovă europeană și prosperă. De aceea, nu avem dreptul moral să ne abatem de la acest drum și trebuie să muncim mai departe."
Președintele Maia Sandu a menționat într-un mesaj pe rețelele de socializare că pe 7 aprilie 2009, mii de tineri au ieșit în stradă nu pentru un partid sau o ideologie, ci pentru o cauză. „Vocea lor a spart zidurile fricii, iar unii dintre ei au plătit un preț foarte mare pentru acest crez”, a punctat șefa statului.
În seara zilei de 6 aprilie 2009 mii de oameni s-au adunat în centrul capitalei, nemulțumiți de rezultatele alegerilor parlamentare. Participanții au scandat „alegeri anticipate”, „jos dictatura”, „nu fraudării alegerilor”.
La miezul nopții au intervenit mascații de la ”Fulger”. Tinerii erau prinși în stradă și duși în comisariate, bătuți și forțați să declare că ar fi participat la o tentativă de lovitură de stat. În noaptea de 7 spre 8 aprilie a fost bătut pană la moarte Valeriu Boboc, de 23 de ani. Oficial, e singurul decedat, dar există suspiciuni ca numărul celor morți este mai mare.
DRAGOȘ MUSTEAȚĂ, VICTIMĂ 7 APRILIE ,ANTREPRENOR: "A fost un fel de botez. Sunt de părerea că orice situație de stres dacă nu te distruge, te întărește și devii mai tare acolo unde te rupe, a fost un botez pentru mine."
În Parlament a fost creată o comisie de anchetă, condusă de deputatul Vitalie Nagacevschi. A urmat un raport, în care se arăta că președintele Vladimir Voronin și-a depășit atribuțiile, iar poliția a acționat disproporționat. Atunci, comisia Nagacevschi a respins versiunea că ar fi existat vreo tentativă de lovitură de stat. Deși au trecut 16 ani, lumea nu ştie încă cine a provocat și dirijat violenţele în centrul Chișinăului. După evenimentele din aprilie 2009, doar 77 de persoane s-au adresat cu plângeri la Procuratură, iar în alte 31 de cazuri procurorii s-au autosesizat, în total fiind pornite 108 procese penale. În rezultatul examinării dosarelor în instanțele de judecată, au devenit irevocabile 26 de hotărâri în privința a 45 persoane. Potrivit Amnesty Internațional, în timpul protestelor de atunci, poliția a reținut cel puțin 600 de persoane.