Ședință amânată în cazul Stoianoglo
Justiţie 30 octombrie 2024, 19:48 | 220

Prima ședință de judecată în care urma să fie examinat recursul procurorilor în dosarul în care Alexandr Stoianoglo a fost achitat în prima instanță de depășirea atribuțiilor de serviciu, a fost amânată de magistrații Curții de Apel Chișinău. Asta deoarece Stoianoglo a depus o cerere de amânare a examinării cauzei din cauza implicării sale în activități de campanie. Președintele în exercițiu, Maia Sandu, afirmă că decizia magistraților de a stabili acum ședința de judecată urmărește victimizarea lui Stoianoglo. Președintele judecătoriei Chișinău, Livia Mitrofan, spune însă că judecătorii nu fac politică.

Astfel, prima ședință de judecată în care urma să fie examinat recursul procurorilor în dosarul lui Alexandr Stoianoglo, a fost amânată.

VICTOR MUNTEAN, avocat: "Domnul Stoianoglo se află în campanie electorală și conform dispoziției Comisiei Electorale Centrale dumnealui a trecut în turul doi. Ținând cont că este o perioadă mai scurtă a campaniei electorale față de durata examinării unei cauze penale, instanțele pentru a nu-i îngrădi dreptul la apărare, au admis cererile de a amâna examinarea cauzelor dumnealui."

Legea îi permite lui Stoianoglo să ceară amânarea ședinței o singură dată, a precizat procurorul de caz.

PETRU IARMALIUC, procuror: "Am dat citire prevederilor legale. Este articolul 331 alineat 1, Cod de procedură penală, care spune că la cererea inculpatului poate fi amânată ședința doar o singură dată."

Maia Sandu, care candidează pentru al doilea mandat președinte, s-a arătat nedumerită de stabilirea ședințelor de judecată în dosarele în care figurează Alexandr Stoianoglo în perioada campaniei electorale.

DECLARAȚIILE MAIEI SANDU: "Sunt nedumerită că anumiți judecători stabilesc ședințe de judecată pe dosarele lui Stoianoglo în timpul campaniei. Au avut timp berechet înainte de alegeri și au timp după alegeri. Dacă scopul real al judecătorilor este să facă justiție, nu victimizarea unui candidat, aceste ședințe trebuie făcute după scrutinul din 3 noiembrie."

Judecătorii nu stabilesc ședințele în funcție de evenimentele politice, a declarat președintele judecătoriei Chișinău, Livia Mitrofan.

LIVIA MITROFAN, președinte interimar al Judecătoriei Chișinău: "Ședințele înainte de primul tur au fost amânate la cererea avocaților candidaților pe motiv că este candidat și s-a amânat. S-a stabilit imediat după al doilea tur neștiind ce va fi în al doilea tur, tot la cererea avocaților. Dar în general judecătorii nu fac politică și ei nu stabilesc ședințele în funcție de evenimentele politice și aceste atacuri asupra justiției din ultima vreme ele depășesc anumite limite."

Cauza penală în care fostul procuror general este acuzat de abuz în serviciu a fost pornită în octombrie 2021. Potrivit anchetei, Alexandr Stoianoglo și fosta sa subalternă, Maria Cobzari, au dispus achitarea îndemnizației de concediere, peste 163 de mii de lei, fostului procuror Nicolae Chitoroagă, fiind conștienți că în acel moment se efectua urmărirea penală în privința lui și că acesta avea statut de bănuit. Procurorii au atacat cu recurs decizia primei instanțe de achitare a celor doi. Ședințele în acest dosar au fost programate încă în vara acestui an. Stoianoglo mai este învinuit pe alte trei capete de acuzare. El se declară nevinovat.

Opinia ta contează. Comentează!