Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde
16 ianuarie 2025, 21:04
Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...
Statele Unite ale Americii au un nou președinte. Donald Trump a revenit la Casa Albă după o absență de 4 ani, în cadrul unei ceremonii de inaugurare ce a suscitat un uriaș interes la nivel mondial. Practic ochii întregii lumi au fost ieri ațintiți asupra Americii, mai ales că Trump a semnat aproape 100 de ordine executive imediat după prealuarea funcției. Cele mai multe au vizat politica internă și s-au referit, printre altele, la politici privind energia, prelungirea activității tik-tok până la preluarea sau de către o companie americană sau interdicția totală, sau grațierea a peste 1600 de oameni acuzați de atacarea capitoliului în ianuarie 2021, când Biden prelua mandatul de la același Trump.
De asemenea, Trump a retras Statele Unite din cadrul Acordului de la Paris privind clima, precum și din Organizația Mondială a Sănătății.
În discursul său de după învestitură, Trump s-a referit destul de puțin la subiectul care ne interesează pe noi cel mai mult, războiul din Ucraina. A insistat pe narativul său mai vechi, privind necesitatea încheierii păcii în Ucraina și doar la insistențele reporterilor, în cadrul unui brifieng ulterior, s-a referit mai mult la război, vizându-i pe cei doi președinți ai țărilor beligerante.
Așadar, Trump chiar în primele minute de Președinție și-a arătat practic atitudinea față de Zelenski și Putin. În timp ce de președintele ucrainean pare mulțumit, deoarece acesta își dorește încetarea războiului, dictatorului de la Kremlin i-a transmis clar că-și va distruge țara dacă nu cade la pace.
O pace pe care Trump promitea că o va realiza într-o zi dacă revine la Casa Albă. Iată însă că lucrurile se complică și deja a înaintat un termen de 3 sau chiar 6 luni pentru readucerea păcii.
Nu cred însă că este prea multă încântare la Moscova după prima declarație a lui Trump ce l-a vizat pe Putin, mai ales că, în calitate de secretar de stat, președintele american l-a desemnat pe Marco Rubio, un republican care mereu a avut un discurs extrem de dur față de Moscova.
Trump a arătat însă și pe durata primului său mandat că este un om extrem de imprevizibil, așa că este greu de presupus cum vor decurge lucrurile pe acest front de est, cel puțin până nu va avea loc acea întâlnire între el și Putin, pe care președintele american a anunțat deja că și-o dorește.
Ce este însă evident și foarte important de înțeles pentru noi, cei din Republica Moldova, e că politica așa-zisei neutralități, care s-a dovedit a fi o uriașă aberație în toată istoria noastră de după independență, devine acum și mai irelevantă acum. Trump, prin mesajele sale ce vizează canalul Panama, Groenlanda, Canada, China, politicile economice față de Europa, transmite foarte clar că în era sa ori te poziționezi deschis în calitate de prieten al SUA, ori împotriva sa. Scăldatul în mai multe ape nu va mai funcționa, mai ales pentru țările foarte mici precum e Republica Moldova.
Să umbli acum cu „neutralitatea”, când se decide viitorul poate pentru secole înainte al acestei zone a lumii, înseamnă ori să nu înțelegi nimic din ce se întâmplă în lume ori să pledezi deschis pentru control rusesc asupra țării. Și nu e de mirare că retorica neutralității este promovată agresiv în aceste zile de aceleași slugi ale Kremlinului.
Republica Moldova trebuie să-și determine clar și hotărât calea, prin fapte și nu doar declarativ. Sau vom intra definitiv în lumea occidentată, protejată de America, în Europa prin NATO sau în Asia prin acorduri cu Coreea de Sud, Taiwan, sau Japonia, sau vom reveni sub controlul total rusesc. Ce ar însemna una sau alta, e destul de simplu de văzut dacă analizați cum arată lucrurile în Coreea de Sud, aliata Americii și una dintre cele mai bogate țări din lume și în Coreea de Nord, partenera Rusiei inclusiv în războiul din Ucraina. // Iar dacă vreți exemple din Europa, puteți să vă uitați la avansul uriaș al Sloveniei și Croației, rupte din fosta Iugoslaviei și devenite membre NATO și UE, și stagnarea sau chiar regresul Serbiei, care a încercat în ultimele decenii să se poziționeze ca un aliat al Rusiei, mizând pe așa-zisa neutralitate.