Au primit telefoane și lecții utile
Social 23 octombrie 2024, 20:29 | 83

40 de vârstnici din raionul Edineț au primit câte un telefon mobil și vor participa la trei instruiri pentru a deveni mai digitalizați. Seniorii se arată mulțumiți și spun că acum vor putea comunica mai ușor cu persoanele apropiate.

GALINA SPATARU, coordonatoarea grupului de seniori „Viișorenii”: "Fără cunoștințe digitale este imposibil. Ne-am bucurat foarte mult, pentru că la orice vârstă sunt necesare cunoștințele. Omul trăiește cât învață."

INA CIUBOTARU, primara satului Viișoara, raionul Edineț: "Vârstnicii au o interacțiune mai activă cu copiii aflați peste hotare, cu nepoții. Prin acest proiect ei vor continua să fie activi, ei vor simți mai puțin lipsa copiilor și nepoților."

ABC-ul digitalizării a fost predat de către cinci voluntari, relatează TV-nord.

CORINA URSU, voluntară: "Prin aceste programe, cu care am venit astăzi, ne dorim să oferim vârstnicilor posibilitățile de a comunica, să le oferim toate instrumentele pentru ca ei să aibă posibilități de a comunica cu cei dragi."

Proiectul este implementat de Asociația „CASMED” cu sprijinul UNFPA Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și o companie de telefonie mobilă.

ANA SPÎNU, coordonatoare de proiect AO „CASMED”: "Pe lângă faptul că astăzi 40 de persoane din localitatea Viișoara au primit telefoane mobile, începând cu ziua de astăzi dumnealor au parte de instruiri tematice pe parcursul a trei întâlniri. Instruiri în care își vor dezvolta competențe digitale."

ALIONA CREȚU, șefa Servicii politici demografice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale: "Republica Moldova este un proces de îmbătrânire demografică și în acest context trebuie oferite oportunități multiple pentru persoanele vârstnice și inclusiv formarea digitală."

La primele sesiuni de instruire digitală din cadrul proiectului „Îmbătrânire activă și sănătoasă” au participat 55 de persoane, inclusiv refugiați ucraineni. De sesiuni de instruire în domeniul digital vor beneficia și persoane din alte localități.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie