Au marcat ziua serviciului 112
Social 11 februarie 2025, 20:44 | 191

Acești oameni au o muncă grea - li se cere multă răbdare, atitudine și chiar tenacitate. Vorbim despre operatorii serviciului 112, care marchează astăzi Ziua europeană a numărului unic de urgență. „Efortul depus merită, pentru că avem puterea de a-i ajuta pe oamenii care sună la 112”, spun cei, care preiau apelul.

Cei mai buni operatori au primit semne de recunoștință.

ANASTASIA BOGHIU, operator 112: "În spatele la această diplomă sunt multe nopți nedormite, foarte multe emoții trăite alături de fiecare apelant care solicită ajutor din partea noastră și foarte multă experiență, este foarte mult timp în detrimentul familiei pentru a salva vieți și pentru a acorda ajutorul necesar apelanților noștri."

Olga Borș a primit diploma pentru „Cel mai bun operator al anului”.

OLGA BORȘ, operator 112: "Este interesant, solicitant, cu adrenalină la maxim, foarte multe situații, uneori haioase, alteori tensionate, dar care trebuie gestionate cât mai corect și cât mai rapid."

Alexei Crăciun a primit titlul „Cel mai bun șef de schimb”.

ALEXEI CRĂCIUN, șef de schimb 112: "Este foarte responsabil și tensionat, pentru că în momentul când ai un apel, niciodată nu știi ce este acolo. Când afli, trebuie să iei decizia cum să tratezi acest apel și ce servicii să transmiți mai departe. Cu timpul deja prinzi o imunitate la cazurile date și deja în urma apelului în decurs de cinci, zece minute, te focusezi pe activitatea ta."

Datele statistice arată că în anul 2024 au fost înregistrate peste două milioane și jumătate de apeluri.

ANA CARPOVICI, specialistă relații publice: "Cel mai frecvent, oamenii au solicitat serviciu de urgență medicală. Zilnic au fost recepționate peste două mii de solicitări din parte serviciului 112 referitor la urgențele medicale, cu toate că acum în luna ianuarie, numărul solicitărilor pentru ambulanță, a crescut."

În cadrul instituției lucrează 119 angajați. Numărul 112 este disponibil gratuit, non-stop, atât prin linii de telefonie fixe, cât și prin telefoane mobile, oriunde în Uniunea Europeană. În Republica Moldova, acest serviciu este funcțional din 2018.

Opinia ta contează. Comentează!