SUA condamnă adoptarea finală de către parlamentul georgian a unei legi privind influenţa străină, în ciuda multiplelor demonstraţii
Externe 29 mai 2024, 16:02 | 205

Statele Unite condamnă adoptarea finală de către parlamentul georgian a unei legi privind influenţa străină, în ciuda multiplelor demonstraţii şi avertismente din partea comunităţii internaţionale împotriva acestui text modelat după o lege represivă rusă. Deputații partidului de guvernământ „Visul georgian” au respins marţi un veto prezidenţial şi au adoptat definitiv această lege.

MATTHEW MILLER purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat: "Statele Unite condamnă decizia. Prin adoptarea acestei legi, partidul de guvernământ „Visul georgian” îndepărtează ţara de calea integrării europene şi ignoră aspiraţiile euro-atlantice ale poporului georgian, care a ieşit în stradă săptămâni întregi pentru a se opune acestei legi."

„Este regretabil că liderii Georgiei aleg să abandoneze paşii necesari pentru a face ca Georgia să avanseze pe calea occidentală, pe care oamenii o doresc”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, amintind că secretarul de stat Antony Blinken a dispus săptămâna trecută o revizuire completă a relaţiei de cooperare dintre Statele Unite şi această ţară din Caucaz.

Parlamentul georgian, unde partidul de guvernământ are majoritatea, a respins marţi un veto prezidenţial şi a adoptat definitiv această lege privind influenţa străină. Aceasta le impune ONG-urilor sau mijloacelor de informare în masă care primesc mai mult de 20% din finanţarea lor din străinătate să se înregistreze ca „organizaţie care urmăreşte interesele unei puteri străine” şi să se supună controlului administrativ. Criticii o numesc „legea rusă” din cauza asemănării sale cu o lege privind „agenţii străini” folosită în Rusia din 2012 pentru a reprima orice voce disidentă.

Secretarul de stat Antony Blinken a anunţat săptămâna trecută restricţii de viză pentru persoanele considerate responsabile de „subminarea democraţiei” în Georgia, precum şi pentru rudele acestora. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a reamintit marţi că Statele Unite oferă o asistenţă de aproximativ 390 de milioane de dolari Georgiei şi că acest ajutor ar putea fi pus sub semnul întrebării.

Fostă republică sovietică, Georgia este candidat oficial pentru aderarea la Uniunea Europeană din decembrie 2023 şi aspiră, de asemenea, să adere la NATO, reamintește Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!