Târg dulce în centrul Chișinăului
Social 19 august 2024, 21:19 | 340

Au adus cu ei multă miere, începând de la cea clasică, de salcâm, până la specialități rare, precum mierea de pădure sau cea de lavandă. În centrul Chișinăului s-a încheiat un târg al apicultorilor, a căror marfă atrage, tradițional, zeci de vizitatori.

Târgul de anul acesta a reunit peste 20 de apicultori care au adus cu ei diverse feluri de miere.

VICTORIA SOBOL, apicultor, satul Bravicea, Călărași: "Vrem să ne facem cunoscuți, să ne facem auziți, să creștem consumul de miere în rândul populației, pentru ca să susțină apicultorii."

DUMITRU SAVIȚCHI, apicultor, satul Bașcalia, Basarabeasca: "Am venit cu țuică din miere de albini. și tinctură de propolis Așteptăm să putem realiza produsele noastre."

Apicultorii afirmă la unison că mierea este un produs necesar.

LIDIA PAHOMI, apicultor, satul Onești, Edineț: "Am venit cu miere de pădure, de tei, miere de câmp. Propolis avem, avem păstură. E un produs care nu trebuie să lipsească din casa oamenilor.

TATIANA SOROCOVICI, apicultor, satul Vărzăreștii-Noi, Călărași: "Avem diferite tincturi, propolis, tinctură de păpădie lumânări figurine mai deosebite."

VEACESLAV DRUȚĂ, apicultor, satul Mășcauți, Criuleni: "Astăzi am adus toate produsele pe care le produce albina. Lumea a fost activă ieri astăzi sperăm să fie activă ca și ieri."

Ca de fiecare dată, vizitatorii au avut zeci de propuneri, la alegere.

ION MAXIM, director executiv, Asociația apicultorilor din Moldova: "Orice târg organizat ajută la promovarea produselor și la promovarea consumului de miere în interiorul țării. Noi trebuie să învățăm populația să consume produsele autohtone."

VITALIE POPA, președinte, Asociația exportatorilor de miere din Republica Moldova: "Din păcate situația pentru export este un pic mai dificilă în ultimii doi ani. Noi suntem direct dependenți de piața europeană. Dacă v-om avea calitate noi v-om rezista."

Ziua națională a apicultorului este la cea de a XX-a ediție și are drept scop promovarea produselor din miere și consumul acesteia în rândul populației.

Opinia ta contează. Comentează!