Uniunea Scriitorilor a premiat cele mai bune cărți ale anului 2020
Cultură 1 septembrie 2021, 20:03 | 1248

Uniunea Scriitorilor a desemnat, la Gala Premiilor, cei mai buni autori și cele mai bune titluri de carte din anul 2020. Câștigătorii au primit diplome și premii bănești. În acest an, deși au fost nominalizate mai multe creații literare la categoria Carte pentru copii, nu a fost oferit nici un premiu.

În acest an, juriul a studiat peste 150 de titluri de carte. Cu premiu la categoria Carte de proză s-a ales scriitorul și jurnalistul Val Butnaru pentru ”Manuscrisul lui Zograf (volumul I și II)”.

VAL BUTNARU, premiul la categoria Carte de proză: "Eu mă bucur într-un mod special pentru acest premiu, pentru că este vorba despre un roman mai deosebit, unul scris în două cărți. Este, în fond, vorba despre viața noastră din ultimii 30 de ani, dar mai ales în primul volum despre viața noastră din ultimii 10 ani , care ne-au marcat și, bineînțeles, cititorii vor descoperi personaje recognoscibile unii ne-au terorizat, alții au încercat să ne apere cumva."

La aceeași categorie a fost remarcată și Lucreția Bârlădeanu. Prin Lucrarea ”Misterul de Est”, autoarea mărturisește că a încercat să aducă o mică parte a Parisului la Chișinău.

LUCREȚIA BÂRLĂDEANU, premiul la categoria Carte de proză: "De altfel, încerc să fac lucrul asta de vreo 20 de ani și prin alte cărți, și prin Scrisori de la Paris, și prin dialogurile mele, prin Tunica portocalie și mai nou printr-o carte ”Cherchez le femme”, care a apărut recent."

Pentru debut a fost premiată Oxana Gherman pentru cartea ”Tentația identității”. Scriitoarea a recunoscut că anul pandemic s-a dovedit a fi unul favorabil pentru editarea și publicarea lucrării.

OXANA GHERMAN, premiul la categoria Carte de debut: "Această carte care a fost premiată a anunțat un nume, deci urmează să mă ridic la nivelul așteptărilor. Este o apreciere îmbucurătoare, un semn că sunt în centrul atenției și că se pune accent pe interesul tinerilor pentru literatură."

Premiul de excelență, acordat de Consiliul Uniunii Scriitorilor, i-a revenit Irinei Nechit.

IRINA NECHIT, premiul de Excelență: "Unii chiar au remarcat că este cel mai bun volum al meu pentru poezie, după ce am publicat șapte cărți, iar asta este cel de-a opta. Au apărut cărți foarte bune de poezie să vedeți că în anul pandemiei chiar s-a scris mult. Și, paradoxal, s-au editat multe cărți."

Premiul pentru Cartea de Traduceri cu titlul ”Internaționalizarea stepelor” l-a ridicat Leo Butnaru. Autorul a reușit să publice până acum mai bine de 100 de cărți de traduceri.

LEO BOTNARU, premiul la categoria Cartea de Traduceri: "Un premiu ce face în fond? Îți asigură o doză de elan pentru a munci în continuare, iar traducătorul o face, de cele mai multe ori, pe cont propriu. Premiul este special pentru ”Internaționalizarea stepelor”. În acest sat global, noi suntem o mahala, Bucureștiul este o altă mahala și uite această mahala se întâmplă în poezie."

Deși multe titluri de cărți au fost aduse în atenția juriului, criticii literari au remarcat faptul că sunt lucruri care lipsesc din spațiul nostru literar.

NINA CORCINSCHI, președintele juriului: "Ceea ce lipsește zic eu, în spațiul nostru literar este o rubrică în care să se vorbească despre cărțile proaste. Să se despartă grâul de neghină, să nu să se mai amestece valoarea de nonvaloare, pentru că prea multă maculatură vine la Uniunea Scriitorilor, prea multă maculatură intră prin biblioteci, prin școli și nu mai înțelege bietul nostru cititor ce este literatură."

Au fost oferite premii în valoare de la cinci până la 10 mii de lei, suportul financiar fiind asigurat de Uniunea Scriitorilor, primăria Chișinău și Pretura Buiucani.

Opinia ta contează. Comentează!