Crește numărul de infecții cu Covid-19
Social 14 august 2024, 20:51 | 273

În perioada 5-11 august, în Republica Moldova au fost înregistrate aproape 1400 de cazuri de COVID-19, dintre care 115 cazuri - în regiunea transnistreană. Astfel, numărul infectărilor a crescut de aproape două ori față de săptămâna precedentă, când au fost înregistrate 743 de cazuri.

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în perioada 22-28 iulie, în regiunea europeană s-a înregistrat o creștere de peste 5.300 de cazuri de COVID-19 față de săptămâna precedentă. Incidența este în creștere în mai multe țări. De exemplu, în România, în intervalul 5-11 august, au fost înregistrate 5.414 cazuri noi de COVID-19, în creștere cu 1% față de săptămâna precedentă. În contextul sezonului estival și creșterii mobilității populației, Ministerul Sănătății recomandă populației respectarea măsurilor prioritare de protecție: păstrarea distanței sociale; evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă a mâinilor; igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19 (febră, tuse, respirație dificilă, dureri în gât, dureri musculare). Vaccinarea împotriva COVID-19 este cea mai eficientă metodă de evitare a cazurile grave de boală și deces.

Opinia ta contează. Comentează!