Ofițerii INI și procurorii Anticorupție desfășoară o serie de percheziții în mai multe localități
Social 10 octombrie 2024, 20:39 | 167

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și procurorii Anticorupție desfășoară o serie de percheziții în mai multe localități. Sunt vizați capii unui grup criminal organizat, care se ocupă de racolarea tinerilor în sensul organizării în Chișinău a unor acțiuni de destabilizare menite să influențeze alegerile și referendumul din 20 octombrie.

Potrivit unui comunicat al Poliției, ofițerii INI și procurori îi vizează pe lideri unui grup criminal organizat, care se ocupă de racolarea tinerilor pentru organizarea unor destabilizări înainte de 20 octombrie.

Pe 30 septembrie, șapte indivizi reținuți în martie trecut pentru planificarea unor dezordini în masă în timpul protestelor organizate de fostul Partid Șor și-au aflat sentința. Aceștia au primit pedepse de la trei până la șase ani de închisoare în penitenciar de tip semi-închis. Andrei Baciurin, venit din Rusia și considerat de procurori drept capul grupării, care ar fi desfășurat acțiuni de instruire pentru declanșarea dezordinilor în masă, a fost condamnat la trei ani de închisoare.

Opinia ta contează. Comentează!