0:00/ 0:00LIVEQuality1  AudioSubtitle
Ucigașul încearcă să scape de pușcărie; Procurorul susține că există un certificat ce confirmă că agresorul ar avea probleme psihice
Social 17 martie 2021, 20:00 | 5299

După aproximativ două luni de la moartea tânărului de 25 de ani din satul Vărvăreuca, raionul Florești, atacatorul rămâne necondamnat, chiar dacă și-a recunoscut vina. Tânărul a fost lovit puternic în cap cu o bară de la haltere. A zăcut o săptămână în comă și a murit la spital. Durerea este și mai mare, întrucât, nici până astăzi, agresorul nu este pedepsit, susține familia lui Victor Brumă.

SERGIU BRUMA, tatăl băiatului ucis la Vărvăreuca, raionul Florești: "Am fost doar la poliție și m-a interogat, după care tot s-a oprit pe loc. Nimeni nu face nicio mișcare. Toți stau, inclusiv și Procuratura. Prelungesc mandatele. La noi în Moldova lege nu este. Doresc ca procurorii care duc ancheta să facă dreptate. Să răspundă pentru fapta pe care a comis-o el."

ALINA DELIU, sora băiatului ucis din Vărvăreuca, raionul Florești: "Am fost la Procuratură și nu o dată, de două ori. Prima dată ni s-a spus să așteptăm, a doua oară ne-a spus că este COVID și iar se amână. Am luat un avocat, iar procurorul ne-a spus că toate întrebările le punem la avocat și să așteptăm."

Între timp, părinții agresorului de 28 de ani din orașul Florești, ar încerca să îl scape de pedeapsă.

ALINA DELIU, sora băiatului ucis din Vărvăreuca, raionul Florești: "Ultima dată când am fost la procurori ni s-a spus că au apărut niște acte din Germania că este bolnav cu capul. Cum este posibil așa ceva. El locuiește în Moldova, dar au venit acte din Germania. Și nouă ne este interesant de unde au apărut aceste acte, dacă el până acum a fost în libertate, nu a stat la psihiatru. Acum însă au apărut documente și nu de la noi, dar din Germania. Noi înțelegem că vor să îl scape, când Victor nu mai este. A ucis un om și tot s-a văzut. El singur și-a recunoscut vina. El trebuie să stea. Dacă îl vor elibera, va mai ucide oameni."

Procurorul de caz spune că dosarul nu a ajuns încă în instanță, pentru că se mai lucrează la el.

ION PRODAN, procuror în Procuratura raionului Florești: "Urmărirea penală se desfășoară în continuare. Prin urmare, în prezent se efectuează expertiza medico-legală psihiatrică și, din acest motiv, dosarul se află încă la urmărirea penală. Totodată arestul preventiv a fost prelungit cu încă 30 de zile, până la 16 aprilie inclusiv. - Aveți un certificat ce confirmă că tânărul de 28 de ani are probleme psihice? - Da. Este o bănuială rezonabilă, dar umează să se expună specialistul. - De unde este certificatul? - Este de la neurolog de la noi, dar și din Germania. Dar, până la urmă va trebui să se expună mai mulți experți în cadrul unei expertize."

Familia lui Victor Brumă speră ca procurorii și judecătorii să facă dreptate, iar cel vinovat să stea după gratii.

SERGIU BRUMA, tatăl băiatului ucis din Vărvăreuca, raionul Florești: "Și mai tare mă doare sufletul că nu este băiatul. Mă mai iau că el pleca des peste hotare, câte jumătate de an, un an. Acum mă gândesc că este peste hotare. Numai atât mă ține."

ALINA DELIU, sora băiatului ucis din Vărvăreuca, raionul Florești: "El era totul pentru noi. Este parte a familiei noastre...Primul lucru pe care îl dorea era ca să treacă aparte, să-și facă familia lui, să strângă bani pentru nuntă. Nu voia ajutor de la nimeni."

Nenorocirea s-a produs pe 16 ianuarie într-o benzinărie din orașul Florești. Atunci, Victor Brumă, însoțit de un prieten, a fost lovit în cap cu o bară de la haltere, care i-a adus moartea. Agresorul s-a dovedit a fi un tânăr de 28 de ani cu antecedente penale, care, potrivit procurorului de caz, era beat în momentul atacului. El și-a recunoscut vina și riscă până la 15 ani de pușcărie.

Opinia ta contează. Comentează!