În satul Lipnic, raionul Ocnița, s-a păstrat un vechi obicei de iarnă numit „Malanca”
Cultură 14 ianuarie 2025, 20:36 | 164

În satul Lipnic, raionul Ocnița, s-a păstrat un vechi obicei de iarnă numit „Malanca”. Este vorba despre o scenetă jucată de flăcăii satului în ajunul Sfântului Vasile și de Anul Nou pe stil vechi. Tinerii, îmbrăcați în costume pline de culoare, merg din casă în casă, mai ales acolo unde locuiesc fete care își așteaptă ursitul. Aceștia bucură gazdele cu dansuri, cântece și colinde. În popor se spune că în gospodăriile unde se merge cu Malanca, familiile vor avea parte de belșug tot anul.

Pentru a păstra viu spiritul acestei tradiții de iarnă, obiceiul este transmis generațiilor următoare. Acești copii și–au pregătit costumele și au învățat versurile pentru a merge cu Malanca, informează colegii de la Nordnews.

ROMAN CEBOTARI, conducător artistic al Casei de Cultură, satul Lipnic, Ocnița: "Copiii sunt viitorul nostru și noi îi promovăm, ajutăm ca ei să ne urmeze exemplu. Asta este sensul nostru să promovăm Malanca nu pentru câștig, dar pentru tradiție. Se spune că acolo unde ajunge Malanca, recolta va fi mai bogată, iar anul va fi unul mai bun."

Gazdele pregătesc bucate și pun de-o parte niște bani pentru a-i răsplăti pe cei care au venit cu urări de bine.

Participanții l-au evocat în scenetă pe Ștefan cel Mare și oastea sa. Ații au jucat rolul spiritelor rele care încearcă să semene haos și să aducă daune în curtea gospodarilor.

Malanca este denumirea slavă dată cetelor care merg cu uratul în ajunul Anului Nou pe stil Vechi și este un obicei străvechi practicat în unele zone din Moldova de Nord și Bucovina. Urătorii îmbracă un flăcău în haine femeiești, numită Malanca, și pornesc pe la casele oamenilor. Sceneta poate fi un colind sau un joc dramatic, iar scenariul diferă de la o localitate la alta.

Opinia ta contează. Comentează!