Paturi multifuncționale pentru pacienți
Social 18 octombrie 2024, 17:39 | 60

Pacienții internați în Secția Chirurgie oro-maxilo-facială de la Institutul de Medicină Urgentă din capitală vor beneficia de condiții mai bune de tratament. Instituția a recepționat astăzi două paturi multifuncționale pentru îngrijirea persoanelor care au suferit operații complicate. Se întâmplă după ce un pacient ceh a fost sensibilizat de efortul medicilor de aici, dar și de condițiile precare în care sunt tratați bolnavii. Până la sfârșitul anului curent, alte patru instituții medicale vor recepționa astfel de paturi.

În luna februarie, Jiri Kottas a suportat o intervenție chirurgicală a Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. Bărbatul a fost uimit de utilajele vechi pe care le-a văzut și și-a propus să ofere condiții mai bune pentru viitorii pacienți. L-au ajutat câțiva prieteni, dar și Ambasada Cehiei la Chișinău.

JIRI KOTTAS, pacient: "Am beneficiat de servicii calitative din partea medicilor, dar am observat că utilajele din această instituție sunt vechi. M-am gândit că aș putea să-i ajut. Sper că acest cadou va influența pozitiv calitatea serviciilor prestate de către specialiști."

Ana este asistentă medicală de aproape doi ani. Tânăra spune că până nu demult toată echipa se implica atunci când trebuia să fie schimbată poziția unui pacient. Acum, această muncă se face prin apăsarea unui buton.

ANA NEAGUȘ, asistentă medicală: "Pacienții care sunt aduși în terapia intensivă, nu vor trebui să fie întorși, să-i poziționăm. Desigur că am avut pacienți cu obezitate morbidă, unde ne-a fost foarte complicat să-l poziționăm. Sunt pacienți cu diferite fracturi pe care noi nu putem să-i poziționăm."

DIANA MANEA, director, Institutul de Medicină Urgentă: "Am fost dotați cu două paturi multifuncționale, o brancardă multifuncțională și mobilier care servește pentru confortul pacienților. Patul are o întoarcere atât verticală cât și o întoarcere laterală, care ușurează munca asistentelor, infirmierelor."

„Nu doar munca medicilor va fi mai ușoară, dar și calitatea serviciilor va fi la un nivel mai înalt”, afirmă donatorii.

VICTOR GHEREG, președintele Fundației Medicale din Moldova: "În cadrul acestui proiect vor fi dotate cinci instituții medicale din Republica Moldova, cele mai critice care au terapii intensive. Toate aceste instituții au pacienți gravi, care au nevoie de stabilizare în terapie intensivă."

JAROMIR PLISEK, ambasadorul Republicii Cehe la Chișinău: "Dacă donezi sau facilitezi un pat pentru un spital, aici în mâinile profesioniștilor care-l știu să manipuleze așa cum trebuie și să fie într-adevăr un beneficiu pacienților. Deși cu toții sper să nu avem nevoie de el (pat), atunci când se pune problema e bine să fim echipați bine."

Până la sfârșitul anului curent, alte patru instituții medicale din Republica Moldova vor primi câte două paturi performante. Este vorba despre Spitalul de Urgență din Chișinău, spitalul Clinic Republican din Chișinău, Institutul Oncologic, Institutul de Cardiologie și Institutul de Neurologie si Neurochirurgie .

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie