De anul viitor, cetățenii Republicii Moldova vor avea un nou act - Cartea de identitate
Social 13 noiembrie 2024, 17:02 | 425

De anul viitor, cetățenii Republicii Moldova vor avea un nou act - Cartea de identitate. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de membrii Cabinetului de miniștri. Responsabilii de la Agenția Servicii Publice au anunțat că documentul urmează să fie pus în circulație până pe 31 martie 2025. Cartea de identitate va oferi mai multe beneficii pentru cetățeni, inclusiv acces instant la serviciile publice prin intermediul platformei digitale guvernamentale.

Potrivit unui comunicat emis de ASP, implementarea cărților de identitate face parte din racordarea la standardele Uniunii Europene.

COMUNICATUL ASP: "În vederea alinierii Republicii Moldova la acquis-ul Uniunii Europene, Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre ce stabilește condițiile tehnice și standardele de securitate necesare pentru punerea în aplicare a noului document, în care vor fi integrate datele biometrice ale titularului."

Cartea de identitate va avea încorporat mediul de stocare electronică a datelor, ce va include certificatul calificat pentru semnătură electronică. Astfel, deținătorul noului act va putea accesa online serviciile electronice, fără a fi nevoie să se deplaseze la instituțiile care le prestează. Totodată, cetățenii de peste hotare care dețin o carte de identitate vor putea accesa la distanță serviciile publice prin intermediul platformei digitale guvernamentale.

COMUNICATUL ASP: "Titularii cărților de identitate se vor putea autentifica în sistemele informaționale MSign, MPower, MPass, MNotify, MCabinet, e-Votare, e-Raportare, e-Declarație, e-Factura, e-Licențiere, e-Stare Civilă, e-Achiziții, etc. Cetățenii vor putea semna acte, cereri sau declarații oficiale fără a se prezenta la oficiile instituțiilor publice."

Responsabilii de la ASP mai menționează că informația privind domiciliul sau reședința temporară nu va fi inclusă în cartea de identitate, ceea ce va avantaja cetățenii, deoarece nu va mai fi nevoie ca aceștia să-și preschimbe actul de identitate la fiecare schimbare de adresă.

De asemenea, cărțile de identitate vor putea fi utilizate nu doar pentru identificarea pe teritoriul Republicii Moldova, ci și ca document de călătorie în țările care le vor recunoaște în timp - de exemplu, țările membre ale Uniunii Europene.

Deținătorul cărții de identitate va avea acces la piața unică digitală a blocului comunitar prin recunoașterea reciprocă a elementelor-cheie, cum ar fi: identificarea electronică, documentele electronice, semnăturile electronice și serviciile de distribuție electronică. Mai mult, posesorul cărții de identitate va putea semna documente electronice și contracte care vor fi valabile și recunoscute în spațiul european.

Opinia ta contează. Comentează!