Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde
16 ianuarie 2025, 21:04
Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...
Ieri prin presa moldovenească a făcut furori o poză cu un ochi umflat al lui Artur Reșetnicov. Cică fostul șef al SIS-ului ar fi căzut și s-ar fi lovit la ochi. Îngrozitoarea echimoză a fost folosită drept pretext pentru Reșetnicov de a nu se întoarce în penitenciarul 13. Vezi Doamne, rana era atât de periculoasă pentru viața sa încât trebuia tratată la spital.
Sigur, suntem o societate democratică, în care drepturile omului trebuiesc respectate. Iar dacă medicii au decis că Reșetnicov trebuie să stea în spital să se trateze, atunci așa este cazul și să se întâmple.
Doar că, tot fiind în luna aprilie, eu mi-am amintit de ce se întâmpla acum exact 13 ani, în 2009. Știți bine, după evenimentele din 7 aprilie, sute de oameni, în marea lor majoritate tineri, au fost ținuți ilegal în penitenciare și bătuți cu o brutalitate îngrozitoare.
Cine era Artur Reșetnikov la 7 aprilie 2009, sper că ne amintim cu toții. Șeful SIS și undul dintre principalii călăi care au stat la baza schingiuirii protestatarilor. Din postura pe care o avea, el a fost cel care a furnizat informații împotriva tinerilor nevinovați. Iar câteva luni mai târziu a mai fost și artizanul unui film propagandistic plin de minciună și atacuri asupra României și Occidentului.
Mă bucur că Moldova e diferită în anul 2022, față de 2009, măcar la acest capitol. Iar unul dintre călăii tinerilor din aprilie 2009 se bucură de drepturile pe care el le-a încălcat flagrant atunci.
Și că justiția moldovenească, spre deosebire de cea de atunci și de ce a urmat încă 13 ani, pare mai corectă și dă unele semnale de tendințe spre normalitate.
Totuși, mai e extrem de mult până departe. Iar semnalele timide din ultima perioadă, că s-ar încerca să se facă ceva, reprezintă prea puțin. Am văzut câteva demisii, am văzut descinderi, rețineri, percheziții. Dar deocamdată fără rezultate concrete. Fără condamnări și, mai important, fără confiscări a averilor în favoarea statului. Ori noi, poporul, am fost jefuiți de atâtea și atâtea miliarde, din care măcar o mică parte statul este obligat să recupereze.
Mai mult decât atât, unii dintre cei mai notorii criminali ai istoriei recente par să fie uitați cu desăvărșire. Este și cazul cetățeanului Serghei Iaralov, eminența cenușie a lui Plahotniuc pe partea economică. Din niciunul dintre cele mai mari tunuri financiare din ultimii 15 ani nu lipsește și semnătura lui Iaralov. Furtul miliardului, laundromat, Metalferos, jefuirea întreprinderilor de stat, peste tot Iaralov a avut un rol.
Ieri am văzut într-o investigație a unor colegi din presă că Iaralov a încercat să dea niște tunuri financiare impresionante și la Moldovagaz, prin implicarea unor case de avocatură pe care le controla, care să facă figurație și să ducă la pierderea de către Republica Moldova a zeci de milioane de dolari în favoarea unor companii offshore.
Nimeni nu știe unde este astăzi Iaralov și se pare că nimeni nici măcar nu-și bate capul să afle sau să-l caute. La Procuratură, nu este niciun dosar pe rol împotriva sa, iar acesta huzurește bine-mersi pe banii de care ne-a jefuit.
Ba mai mult, statutul său de om fără dosare penale, care nu este căutat de justiție, îi oferă lui Iaralov libertatea absolută de a se îngriji, spre exemplu, de banii lui Plahotniuc.
Lipsa acțiunilor așteptate din partea justiției este pusă pe seama deficitului de calitate profesională în instituții. Este un argument care stă în mare parte în picioare, pentru că, într-adevăr, în special în perioada regimului Plahotniuc, sistemul de drept a fost pervertit în ultimul hal, iar procurorii și judecătorii patriei au devenit mai degrabă niște târgoveți decât oameni ai legii.
Dar în aceste condiții, mă întreb și vă întreb, de ce nu apelăm la o misiune internațională în justiție? Să aducem 30-40 de procurori europeni, profesioniști, incoruptibili, care să acopere deficitul de calitate cu care ne confruntăm astăzi.