Cu puțin timp înainte de vacanța de toamnă, 40 de elevi ai Liceului „Elena Alistar” au fost instruiți în domeniul securității
Social 24 octombrie 2024, 17:45 | 90

Cu puțin timp înainte de vacanța de toamnă, 40 de elevi ai Liceului „Elena Alistar” din Chișinău au fost instruiți în domeniul bazelor securității vieții. Lecțiile s-au dat la „Școala Securități”, creată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Tinerii au aflat cum se acordă primul ajutor sau cum să reacționeze în caz de cutremur și incendii. Un epizod special al instruirii a fost „stingerea focului”.

GALINA VERSTEAC, profesoară, Liceul Teoretic cu profil de arte „Elena Alistar”: "Activitatea de astăzi este binevenită deoarece îi preîntâmpina pe copii de situațiile excepționale, le vine cu modalități de precauție și cum să evite diferite situații de risc precum incendiu, cutremure și tot așa mai departe Noi la școală de nenumărate ori când avem posibilitatea care sunt situațiile de risc, modalitățile de evitare și cum să fie mai precauți în astfel de situații. Dar este mai bine atunci când specialiștii le vorbesc, le vin cu metode de evitare."

Responsabilii de la IGSU le-au comunicat copiilor despre regulile de securitate personală care necesită a fi respectate.

ȘTEFAN BOSTAN, șef Secție apărare împotriva incendiilor, IGSU: "Încercăm să îi aducem într-o atmosferă mai aproape de realitate pentru a conștientiza mai eficient toate riscurile la care se pot expune dacă încalcă anumite reguli, dacă se joacă cu focul."

LILIANA PUȘCAȘU, ofițer de presă IGSU: "Care este atitudinea corectă să fie luată atunci când ne pomenim într-o situație de risc. Și cum să intervenim dacă ne-a surprins un cutremur, un incendiu, alunecările de teren, sau alte situații de risc. Copii s-au arătat foarte entuziasmați de ceea ce au văzut."

Școala Securității în fiecare an este vizitată de peste 20 mii de copii din toată țara care învață mai multe lucruri utile despre prevenirea situațiilor excepționale.

Opinia ta contează. Comentează!