Post Scriptum cu Alex Cozer: Ce este votul prin corespondență

„Maia Sandu vrea să falsifice alegerile prezidențiale prin votul prin corespondență”. Este o acuzație pe care, când am auzit-o prima dată, am zâmbit și am trecut-o cu vederea. Dar care, iată, capătă proporții tot mai mari în ultimele zile. Și începe pe undeva și să prindă, în condițiile în care o mare parte din populația țării rămâne extrem de vulnerabilă la manipulare și înghite orice fals de acest fel din cauza necunoașterii.

Dar, înainte de toate, haideți să vedem ce este votul prin corespondență, mai numit și vot prin poștă. Așadar, această modalitate de vot are o vechime de aproape 100 de ani, în Statele Unite fiind introdusă încă din anii 30 ai secolului trecut. Și este disponibilă, în prezent, inclusiv pentru cetățenii care locuiesc în SUA, nu doar pentru cei din afara țării. Iar în scrutinul prezidențial din 2020 din Statele Unite, peste 60 de milioane de americani au votat prin corespondență, adică mai bine de o treime din numărul total de votanți.

Exact același sistem de vot este disponibil și în Canada, precum și în mai multe state europene, printre care Germania, Marea Britanie, Polonia, Austria sau Elveția.

Alte zeci de țări din lumea asta permit votul prin corespondență pentru cetățenii lor aflați peste hotare în ziua scrutinului. Printre altele, din Europa este cazul Spaniei, Suediei, Norvegiei, Italiei și, cel mai apropiat exemplu de noi – României.

Spre exemplu, la algerile parlamentare din 2020, peste 30 de mii de români au ales să voteze prin corespondență. Așadar, avem un sistem vechi de aproape 100 de ani, implementat în cele mai democratice state din lume, în unele chiar și pentru cetățenii care se afla în țară în ziua votului.

În condițiile în care mai bine de o treime din cetățenii moldoveni cu drept de vot se află în afara țării în ziua scrutinului, pentru Republica Moldova este imperativă existența unei modalități de vot la distanță. Perfect ar fi fost votul electronic. Nu e cea mai rea variantă nici cea a votului prin corespondență, la care nu înțeleg însă de ce abia atât de târziu s-au gândit guvernanții noștri.

Mai ales că, în state precum Canada sau SUA, unde se vrea implementarea acestui tip de vot în cadrul scrutinului prezidențial din toamnă, cetățenii moldoveni au fost nevoiți să facă chiar și peste o mie de km pentru a vota. Cei mai mulți, desigur, nu au votat tocmai din cauza acestui impediment.

Și cine sunt cei care critică, la Chișinău, varianta votului prin corespondență, acuzând tentative de falsificare? Desigur, cei mai mari fani ai Rusiei lui Putin. O țară în care alegerile sunt un simulacru de genul celor din perioada sovietică, în care se știu cu mult înainte rezultatele.

Este ridicol să văd cum, aceste personaje, care idolatrizează regimul dictatorial rus, pot să acuze că votul prin corespondență poate reprezenta o tentativă de fraudă. Mai ales că, mă îndoiesc că numărul voturilor acordate prin poștă, în toamnă, se va apropia măcar de 1% din totalul de sufragii. Însă, în lipsa altor teme care să dea apă la moară propagandei ruse și tentativelor de destabilizare a țării, a fost scoasă din joben și această prostie.

Una pe care, din păcate, a alimentat-o și guvernarea, trezindu-se atât de târziu în a se apuca de implementarea unei astfel de modalități de vot. Cetățenii noștri din afara țării sunt foarte bine conectați la procesele politice de acasă. Ei aduc anual miliarde de dolari și contribuie substanțial la suținerea economiei naționale. Cei care trăiesc în Occident, sunt și foarte bine informați în legătură cu procesele geopolitice. Și, desigur, o participare masivă a lor la vot ar reprezenta o problemă pentru Rusia. Pentru că acești oameni nu vor vota niciodată cu indivizi care îl slujesc pe Putin, care își doresc ca Moldova să revină sub control total rusesc și chiar să aibă soarta Ucrainei.

Dar indiferent de alegerea lor, statul trebuie să facă tot posibilul să le asigure dreptul la vot.

Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde

16 ianuarie 2025, 21:04

Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Situație critică în Stânga Nistrului

14 ianuarie 2025, 20:49

Pe lângă faptul că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului au ajuns să...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Interferențele fără precedent ale Rusiei și oligarhilor în procesul electoral

19 decembrie 2024, 21:16

Iată că se fac exact 2 luni de la referendumul constituțional privind aderarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

17 decembrie 2024, 20:27

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nichiforciuc, invitat la consultări

19 noiembrie 2024, 23:54

Au trecut alegerile. Guvernanții ne-au spus că au auzit durerile poporului și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon, prins din nou cu minciuna

14 noiembrie 2024, 21:56

Imediat după scrutinul din 3 noiembrie, mai mulți indivizi nemulțumiți de rezultat,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eterna reformă a justiției

12 noiembrie 2024, 20:47

În țara noastră de necesitatea reformelor în justiție se vorbește deja de decenii....

Opinia ta contează. Comentează!