Schimbările în garnitura guvernamentală vor fi anunțate luni, 18 noiembrie, a declarat premierul Dorin Recean
Politic 13 noiembrie 2024, 16:48 | 428

Schimbările în garnitura guvernamentală vor fi anunțate luni, 18 noiembrie, a declarat astăzi premierul Dorin Recean. Acesta afirmă că autoritățile lucrează acum asupra unui plan privind combaterea corupției politice. „Suntem obligați să răspundem solicitărilor de schimbare și asta vom face”, a subliniat prim-ministrul după ședința Guvernului.

DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "În ultimele două săptămâni am avut mai multe consultări și analize, împreună cu mai multă lume, organizații, despre ce anume trebuie să schimbăm în actul de guvernare.Suntem obligați să răspundem solicitărilor de schimbare din partea cetățenilor și asta vom face. Toate detaliile despre ce vom schimba, cine vor conduce aceste portofolii, vor fi oferite pe 18 noiembrie."

Executivul urmează să-i prezinte președintelui Maia Sandu o versiune a planului de acțiuni în domeniul justiției. „Acesta a fost discutat și cu responsabilii de la Ministerul Justiției”, a mai declarat Recean.

DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Am solicitat opinia tuturor ramurilor independente din acest domeniu, mă refer la CSM, CSP, pentru ca să ne expunem cum noi să ne pregătim pentru următorul val de fraudare, pentru că am observat acest fenomen. El parțial putea fi stăvilit prin intervenția, în mod special, a poliției, a CNA."

Despre faptul că unii miniștri urmează a fi înlocuiți, Dorin Recean a vorbit pe 6 noiembrie, când a precizat că în zece zile va veni cu propuneri de schimbări în Guvern. Luni, 11 noiembrie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu, și-a anunțat plecarea din Guvern și din Partidul Acțiune și Solidaritate.

Opinia ta contează. Comentează!