Post Scriptum cu Alex Cozer: Scurgeri din telefonul lui Țurcanu

De o habă de vreme, la Chișinău, noțiunea de protest este compromisă în ultimul hal. Sunt lucruri despre care vă vorbesc deja de câteva luni, de când Ilan Șor, unul dintre cei mai mari escroci ai istoriei acestui stat, disperat că justiția e tot mai aproape de el și încurajat de curatorii săi de la Moscova, încearcă să destabilizeze situația din țară printr-un fel de acțiuni cărora le spune proteste, dar care, în fond, nu prea au legătura cu asta.

Era și așa evident că în aceste acțiuni nu există nimic sincer, ele nu se fac din patriotism, nemulțumire față de acțiunile guvernării sau alte motive nobile care pot să scoată niște oameni sinceri în stradă. Totul nu este decât un business pentru cei din fruntea piramidei și o modalitate de a câștiga niște bănuți pentru oamenii simpli aduși acolo, ajunși la această stare de sărăcie cumplită și necunoaștere a relităților tocmai de indivizi precum Șor, care au furat crunt țara aceasta și i-au tăiat orice șansă de a se dezvolta și democratiza.

Evidentul a devenit însă și mai evident ieri. Când cei de la Ziarul de Gardă, care au intrat în posesia telefonului lui Dinu Țurcanu, cel autointitulat lider al protestelor partidului Șor, au publicat niște conversații ale acestuia. Trebuie de precizat că, spre deosebire de alte scurgeri dubioase la care am asistat în ultima perioadă, aici e vorba despre un telefon în posesia căruia chiar au intrat jurnaliștii, iar tot ce s-a publicat reprezintă poze făcute chiar de pe dispozitiv. Și cei vizați nu au negat nici ei autenticitatea discuțiilor.

Pentru cei care nu prea cunosc personajul, Țurcanu este tipul care până a deveni adept al lui Șor și lumii ruse promovate de acesta, era unul dintre fruntașii PPCD-ului lui Iurie Roșca în anii 2000. Atunci când se făceau proteste sub slogane gen „Cu PPCD în NATO și UE” „Mai bine mort decât comunist” sau „Unirea cu România, singura soluție”.

Peste doar câțiva ani, Țurcanu face deja proteste anti NATO și UE, alături de comuniștii lui Voronin, pe care altă dată așa de tare îi blama încât scanda chiar că e mai bine să fii mort decât cu ei. De Unire nici nu mai poate fi vorba acum în retorica lui Țurcanu. Poate doar Unire cu Rusia barbară a lui Putin.

Vă întrebați cum sunt posibile astfel de schimbări absolut incredibile sau lipsite de logică? Ei bine, ele NU sunt posibile. Un om care a spus o dată sincer și în cunoștință de cauză „mai bine mort decât comunist” sau că vede viitorul țării în NATO și UE, nu are cum să se schimbe. Mai ales că, pentru Moldova comunismul a adus mereu doar rău, iar aderarea la cele două blocuri occidentale chiar e singura soluție care ar mai face viabilă existența acestui stat.

Un om care însă este mercenar, poate să spună orice. Că azi e uninonist, iar mâine e cu Putin. Chiar cu acel Putin care a devenit un criminal de talie mondială odată cu atrocitățile comise în Ucraina.

Iar, din ce a publicat Ziarul de Gardă de pe telefonul lui Țurcanu, reiese clar că acesta nu este nimic altceva decât un mercenar ordinar. Pentru că unul din mesaje, către Marina Tauber, Turcanu spune așa: „Până nu se închid toate restanțele față de ei, ei fiind foștii PPCD-iști aduși de Țurcanu la Șor, eu personal nu particip în niciun proiect, ședință, emisiuni, mitinguri și tot ce este legat de partid. Dacă săptămâna asta nu se rezolvă datoriile, eu o să fiu nevoit să vorbesc direct cu Ilan Moronovici, îi mai spune Țurcanu lui Tauber. Adică dați bani, merg la miting. Nu, la revedere. Și asta o spune unul dintre principalii lideri ai partidului. Iar Tauber, într-un mesaj vocal ulterior, îi și răspunde.

Lucrurile aici nu se limitează însă doar la un mercenariat murdar. Sunt mult mai grave. Cei care cer aceste salarii sunt cu toții primari, consilieri, locali sau raionali, sau chiar președinți de raioane, cum este cazul acestui Țurcanu. Iar atunci când un președinte de raion, un ales al poporului, primește un salariu ilegal pe lângă cel oficial, de la o grupare criminală precum cea a lui Șor, lucrurile devin penale. Și de ele trebuie să se ocupe procurorii. În fond, în presă nu a apărut nimic nou. Doar o confirmare în plus la lucrurile despre care noi vorbim de vreme bună. Urmează să vedem dacă măcar de această dată justiția patriei va interveni cumva.

Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde

16 ianuarie 2025, 21:04

Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Situație critică în Stânga Nistrului

14 ianuarie 2025, 20:49

Pe lângă faptul că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului au ajuns să...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Interferențele fără precedent ale Rusiei și oligarhilor în procesul electoral

19 decembrie 2024, 21:16

Iată că se fac exact 2 luni de la referendumul constituțional privind aderarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

17 decembrie 2024, 20:27

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nichiforciuc, invitat la consultări

19 noiembrie 2024, 23:54

Au trecut alegerile. Guvernanții ne-au spus că au auzit durerile poporului și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon, prins din nou cu minciuna

14 noiembrie 2024, 21:56

Imediat după scrutinul din 3 noiembrie, mai mulți indivizi nemulțumiți de rezultat,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eterna reformă a justiției

12 noiembrie 2024, 20:47

În țara noastră de necesitatea reformelor în justiție se vorbește deja de decenii....

Opinia ta contează. Comentează!