Opt candidați s-au înscris la concursul pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Justiţie 5 iunie 2024, 20:44 | 339

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii s-au întrunit astăzi într-o nouă ședință, pentru a-i audia pe cei care participă la concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Până în prezent au fost audiați MAI MULȚI candidați dintre cei opt înscriși în cursă.

La concurs a participat și Ion Munteanu, dar pe 1 iunie el a depus jurământul în funcția de procuror general, după ce a câștigat concursul organizat de Consiliul Superior al Procurorilor. Ceilalți aspiranți spun că vor aștepta decizia autorității.

VLADISLAV GRIBINCEA, candidat pentru funcția de judecător la CSJ: "Curtea Supremă de Justiție are acum rolul de a uniformiza practica judecătorească, de a ghida toți judecătorii la modul cum ar trebui interpretată și aplicată legea."

STELLA BLEȘCEAGĂ, candidat pentru funcția de judecător la CSJ: "Desigur că aspirațiile mele trebuie să fie doar în conformitate cu scopul legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție. Inițial când am citit proiectul de lege cu privire la CSJ am rămas impresionată fiindcă am văzut un model de Curte care va fi un garant al supremației legii și a securității juridice."

IURI LEALIN, candidat pentru funcția de judecător la CSJ: "Aspirațiile reies din lege, judecătorii Curții Supreme de Justiție au multe de făcut, de elaborat ghiduri și de uniformizat practica judecătorească, respectiv voi îndeplini atribuțiile conform legii."

ALIONA CIOCANU, candidat pentru funcția de judecător la CSJ: "Am venit cu cele mai pozitive emoții, sper să trec această ultimă etapă. Dacă acced în funcția de judecător la CSJ voi aduce plus valoare și voi contribui la activitatea acestei Curți. Pe parcursul lucrului ne vom determina pe problemele care urmează a fi rezolvate și ne vom strădui să facem față lucrurilor."

Interviurile au avut loc cu ușile închise. Potrivit președintelui interimar al CSM, Sergiu Caraman, candidații au fost evaluați și din punct de vedere al profilului psihologic. Ulterior, membrii CSM au votat pentru fiecare dintre candidați.

SERGIU CARAMAN, președinte interimar CSM: "Pentru o bună funcționare a Curții Supreme de Justiție este nevoie de judecători care urmează a fi numiți, iar CSM depune efort pentru ca aceasta să se întâmple cât mai repede posibil pentru că urmează ca Curtea să devină funcțională, conform prevederilor legale atunci când vor fi 9 judecători numiți."

Potrivit legii, candidaturile vor fi transmise la Președinție pentru numirea în funcții. Maia Sandu are la dispoziție 30 de zile pentru a emite decretele respective, dar poate prelungi termenul de examinare a dosarelor cu 15 de zile. Președintele poate respinge o candidatură o singură dată. Dacă două treimi din membrii CSM votează pentru audierea repetată a candidatului, atunci șefa statului nu mai poate refuza aprobarea în funcție.

Opinia ta contează. Comentează!