Donald Trump revine la Casa Albă
Externe 6 noiembrie 2024, 20:11 | 157

Donald Trump a revendicat miercuri o victorie politică fără precedent în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. „Am făcut istorie”, a declarat Trump într-un discurs susţinut la sediul său de campanie din West Palm Beach, în statul Florida. Kamala Harris şi-a anulat marţi discursul pe care trebuia să-l susţină la sfârşitul zilei electorale, urmând să se adreseze susţinătorilor săi mai târziu, în cursul zilei de azi, transmit agențiile internaționale de presă.

DONALD TRUMP, Vă mulțumesc foarte mult: "Acum este clar că am realizat cel mai incredibil lucru politic! Vreau să mulțumesc poporului american pentru onoarea extraordinară de a fi ales al 47-lea președinte și al 45-lea președinte al vostru și fiecărui cetățean, voi lupta pentru voi, pentru familia voastră și viitorul vostru. În fiecare zi, voi lupta pentru voi și cu fiecare suflare din corpul meu, nu mă voi odihni până când nu vom oferi America puternică, sigură și prosperă pe care o merită copiii noștri și pe care o meritați voi. Aceasta va fi cu adevărat epoca de aur a Americii!"

Kamala Harris şi-a anulat marţi discursul pe care trebuia să-l susţină la sfârşitul zilei electorale, urmând să se adreseze susţinătorilor săi mai târziu în cursul zilei de miercuri, în condiţiile în care proiecţiile arată că ea se află în dezavantaj clar faţă de contracandidatul său republican, Donald Trump. La Universitatea Howard, din nord-vestul Washingtonului, unde Harris şi-a stabilit sediul de campanie, în locul acesteia a ieșit co-preşedintele campaniei democrate, Cedric Richmond.

CEDRIC RICHMOND: "Mai sunt voturi de numărat. Mai sunt state care nu au fost încă decise. Vom continua să luptăm toată noaptea pentru a ne asigura că fiecare vot este numărat, că fiecare voce a fost auzită. Deci, nu vor fi veşti de la vicepreşedinte în seara asta, ci abia mâine (miercuri - n.n.). Harris va apărea pentru a se adresa nu numai „familiei” din acest centru educaţional, unde a absolvit în 1986, ci şi susţinătorilor ei şi întregii naţiuni."

Republicanii au reobţinut marţi controlul Senatului american, deţinut până acum de democraţi, cu o majoritate de cel puţin 51 de locuri din 100, potrivit proiecţiilor Fox News şi NBC, relatează AFP, Reuters şi dpa. Controlul Senatului, la fel ca şi cel al Camerei Reprezentanţilor, este o miză majoră a alegerilor legislative organizate în paralel cu scrutinul prezidenţial din Statele Unite. Marja de manevră a viitorului preşedinte va depinde în mare parte de legile, a căror adoptare o va putea obţine în Congres. Camera Reprezentanţilor este încă disputată, niciunul dintre partide părând să nu aibă un avantaj decisiv în timp ce numărătoarea buletinelor de vot continuă miercuri în cele 50 de state.

De notat că pentru prima dată în cei 235 de ani de existenţă, Senatul american va avea printre membre două femei de culoare – Angela Alsobrooks şi Lisa Blunt Rochester – două democrate, care vor reprezenta statele Maryland şi Delaware în forul legislativ dominat de bărbaţi. Cei 435 de membri din Camera Reprezentanţilor au fost şi ei aleşi în scrutinul de pe 5 noiembrie, dat numărătoarea voturilor ar putea dura mai multe zile.

Donald Trump şi-a declarat victoria în alegeri înainte de anunţarea reazultatului final, în condiţiile în care datele prognozate par să-l arate câştigător în toate cele şapte state-cheie, considerate esenţiale.

Opinia ta contează. Comentează!