Creditele noi contractate de companii au înregistrat un record fără precedent în istoria Republicii Moldova
Economic 22 noiembrie 2024, 17:09 | 91

Creditele noi contractate de companii au înregistrat un record fără precedent în istoria Republicii Moldova, potrivit expertului economic, Veaceslav Ioniță. În trimestrul III al acestui an, operatorii economici au luat de la bănci peste... 11 miliarde de lei! „Oamenii optează pentru creditarea în lei, nu în valută”, afirmă Ioniță.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: "11,9 miliarde de lei luați într-un singur trimestru de către companiile noastre sub formă de credite, iar valoarea anuală a creditelor a depășit 42 de miliarde de lei. Așa ceva nu a fost niciodată. Dacă ne uităm atent, noi până în 2010 am crescut până la 21 de miliarde de lei. Apoi am stat zece ani de zile fără creștere, ba chiar cu o scădere. Deci, luam anual cam 20 de miliarde de lei."

Puțini sunt dintre cei care iau un credit pentru o perioada de un an, a constatat expertul.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: "La noi creditele până la un am de zile practic dispar, dar avem un fenomen în 2022 trimestrul IV si 2023 trimestrul I când ele brusc au crescut și acest lucru este evident că se datorează crizei de atunci și agenții economici s-au împrumutat pe termen scurt. Acum avem un fenomen destul de clar când creditele mai mari de cinci ani de zile înregistrează o creștere semnificativă atât în trimestrul II cât și în trimestrul III."

Totodată, oamenii optează pentru moneda națională.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: "În prezent, 65 la sută din toate creditele sunt luate în lei, dar am avut și situații deosebite în anul 2022. Dacă ne uităm atent, în 2022, cine își aduce aminte, a început războiul în Ucraina, s-a înăsprit politica monetară a Băncii Naționale și atunci populația noastră s-a speriat. Dacă ne uităm în 2022, din cele 9,1 miliarde de lei credite luate - patru miliarde au fost în lei și 5,1 au fost în valută."

Potrivit expertului, suma creditelor noi luate este mai mică decât depozitele, pe care le au operatorii economici la bănci, ceea ce generează „o mare problemă pentru economie”.

Opinia ta contează. Comentează!