Kievul le cere aliaților occidentali să furnizeze Ucrainei sisteme vitale de apărare aeriană
Externe 11 decembrie 2024, 16:28 | 75

Kievul le cere aliaților occidentali să furnizeze Ucrainei sisteme vitale de apărare aeriană, după ce ieri un atac al rușilor asupra orașului Zaporojie a ucis opt persoane și a rănit altele 22. Autoritățile locale au anunțat zi de doliu. „Sistemele de apărare aeriană ar trebui să salveze vieți, nu să stea prăfuite în depozite”, a reacționat președintele Volodimir Zelenski.

VOLODIMIR ZELENKI, președintele Ucrainei: "Nu avem suficiente sisteme acum pentru a ne proteja de rachetele rusești. Dar partenerii noștri au aceste sisteme. Spunem a câta oară: sistemele de apărare aeriană ar trebui să salveze vieți, nu să strângă praful la bazele de depozitare."

Atacul a avut loc în după-amiaza zilei de marți, lovind „infrastructuri civile” în centrul oraşului Zaporojie, a anunţat pe Telegram guvernatorul regional Ivan Fedorov. Bilanțul morților a crescut miercuri până la opt. Alte 22 de persoane au fost rănite. A fost distrusă o clinică privată și avariate clădirile din apropiere.

Serviciul de Urgență al Ucrainei a declarat că două femei au supraviețuit, după ce au apelat la salvatori și le-au spus că sunt prinse sub moloz.

Zaporojie, unde locuiau peste 700 de mii de persoane înainte de invazia la scară largă a Rusiei, rămâne o țintă frecventă a atacurilor rusești.

Ministrul ucrainean al finanțelor, Serghei Marcenko, consideră că Ucraina are „fonduri și arme pentru a rezista cel puțin până în prima jumătate a anului 2025”, chiar dacă Washingtonul încetează să mai acorde ajutor. Declarația a fost făcută pentru cotidianul spaniol El Pais. Marcenko a fost întrebat ce s-ar întâmpla dacă America ar înceta să furnizeze ajutor Ucrainei. „Eventuala încetare a ajutorului reprezintă o provocare serioasă pentru capacitatea de apărare a Ucrainei, dar nu un colaps inevitabil”, a răspuns ministrul ucrainean al finanțelor.

Marți, Statele Unite au deblocat 20 de miliarde de dolari pentru Ucraina, partea sa din împrumutul de 50 de miliarde promis de G7 şi care va fi rambursat prin dobânzile la activele ruseşti îngheţate din cauza sancţiunilor, relatează AFP. „Statele Unite şi-au îndeplinit angajamentul din octombrie, transferând acești bani către fondul intermediar al Băncii Mondiale dedicat Ucrainei”, a anunţat Trezoreria într-un comunicat.

Opinia ta contează. Comentează!