Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a declarat că nu-l va vota pe vreunul dintre cei doi candidați
Politic 28 octombrie 2024, 20:02 | 448

Liderul formațiunii „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, care s-a plasat pe locul trei în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale, cu aproape 14 la sută din voturi, a declarat că nu-l va vota pe vreunul dintre cei doi candidați care vor lupta în turul doi. Acesta le-a spus însă susținătorilor săi că „fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea”.

Renato Usatîi s-a adresat simpatizanților săi în cadrul unui briefing, susținut la sediul partidului. Acesta a menționat că decizia de a nu sprijini în turul doi pe vreunul dintre cei doi candidați rămași în cursă a fost luată după ce a discutat cu membrii formațiunii pe care o conduce.

RENATO USATÎI, lider Partidul Nostru: "Eu nu am dreptul să decid ce să facă cetățenii țării noastre... și cei care m-au votat pe mine, și cei care au votat alte partide politice. Fiecare cetățean trebuie să-și asume responsabilitatea personală pentru alegerea și votul său. Procedați cum considerați de cuviință. Dumneavoastră trebuie să decideți pe cine și cum îl veți vota."

În primul tur al alegerilor prezidențiale, Renato Usatîi s-a clasat pe locul al treilea, cu aproape 13,8% din sufragii, adică 213.169 de voturi. Pe primul loc s-a clasat Maia Sandu, cu aproape 42,5%, ceea ce înseamnă 656.852 de voturi, iar pe locul doi se află candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, cu 25,95% sau 401.215 voturi.

Opinia ta contează. Comentează!