Ministrul Infrastructurii Andrei Spânu se retrage din Guvern, dar și din Partidul Acțiune și Solidaritate
Politic 11 noiembrie 2024, 16:15 | 1709

Ministrul Infrastructurii Andrei Spânu se retrage din Guvern, dar și din Partidul Acțiune și Solidaritate. În anunțul său, Spânu scrie că această decizie îi va permite să se concentreze mai mult asupra problemelor importante pentru Republica Moldova.

Într-un mesaj publicat pe facebook, Andrei Spânu a subliniat că decizia de retragere vine în contextul unei campanii de defăimare îndreptate împotriva lui, dar a subliniat că își încheie mandatul cu inima împăcată și e convins că și-a îndeplinit sarcinile cu integritate.

ANDREI SPÂNU, ministrul Infrastructurii: "Mă retrag din Guvern și din Partidul Acțiune și Solidaritate. Știu ce las în urmă și știu că nimeni nu va putea prezenta niciun argument împotriva integrității acțiunilor mele. Mulțumesc tuturor celor, cu care am avut onoarea și bucuria să lucrez, și să facem lucruri bune pentru oameni."

În mesajul său, Spânu a subliniat realizările din perioada mandatului, cum ar fi independența energetică, modernizarea infrastructurii și finanțarea dezvoltării locale prin Programul „Satul European”.

În reacția sa la anunțul lui Spânu, președintele Maia Sandu i-a mulțumit pentru lucrurile pe care le-a realizat.

MAIA SANDU, președintele ales al Republicii Moldova: "Vreau să-i mulțumesc pentru toată contribuția lui și pentru toate lucrurile și schimbările pe care le-a realizat în sectorul energetic, dar și pentru faptul că Republica Moldova a scăpat de șantajul energetic. Vorbim despre un program important, cum ar fi „Satul European”, dar și multe alte programe și proiecte, care au rezultat în segmente importante de drumuri reparate și reabilitate."

La rândul său, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, i-a mulțumit lui Andrei Spânu pentru deciziile pe care le-a luat la Guvern și pentru activitatea în cadrul partidului.

IGOR GROSU, președintele PAS: "Ai contribuit la organizarea noastră ca partid și ai contribuit la victorii electorale importante. În Guvern ai avut de luat decizii complicate și nu te-ai eschivat de responsabilitatea pentru ele. Dar într-un final am reușit să ducem Republica Moldova în direcția care ne-am propus-o - în marea familie europeană."

Andrei Spânu a ocupat funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din iulie 2023. Anterior, el a mai condus Ministerul Infrastructurii, în perioada 6 august 2021 – 14 februarie 2023.

Pe 6 noiembrie curent, premierul Dorin Recean a anunțat că în următoarele zece zile urmează remanieri guvernamentale. Despre același lucru a vorbit și Maia Sandu, înainte de turul II de scrutin.

Opinia ta contează. Comentează!