Guvernul condus de Michel Barnier a fost înlăturat miercuri prin moțiune de cenzură
Externe 5 decembrie 2024, 20:17 | 213

Criză politică de proporții în Franța, cea de-a doua mare economie a Uniunii Europene. Prim-ministrul francez Michel Barnier i-a prezentat azi demisia sa preşedintelui Emmanuel Macron, după ce Adunarea Naţională a votat ieri o moţiune de cenzură împotriva guvernului. Potrivit unui comunicat al Palatului Elysée, Macron a luat act de demisie, urmând ca Barnier să asigure, împreună cu membrii guvernului, gestionarea afacerilor curente până la numirea unui nou guvern. Barnier s-a aflat în funcție doar trei luni.

După trei ore şi jumătate de dezbateri aprinse într-o sală arhiplină asupra unei moţiuni de cenzură susţinută de parlamentari ai opoziţiei de stânga şi de extremă dreapta, 331 din cei 577 de deputaţi din Adunarea Naţională - camera inferioară a parlamentului francez - şi-au retras sprijinul pentru premierul Michel Barnier. Acesta s-a aflat în funcție doar trei luni. Abia întors dintr-o vizită de stat în Arabia Saudită, președintele Emmanuel Macron trebuie să numească un nou prim-ministru, în conformitate cu prevederile Constituţiei. Surse de la Palatul Élysée au transmis că Macron va anunța un nou nume de premier în maximum 24 de ore. De altfel, șeful statului intenționează să li se adreseze diseară francezilor într-un discurs televizat pe tema noii crize politice în care a intrat țara.

Răsturnarea guvernului, care a fost precipitată de o luptă privind bugetul de austeritate al lui Barnier, aruncă unul dintre cei mai puternici actori europeni într-o turbulenţă politică mai profundă, pe fondul unor provocări economice majore. Niciunul dintre blocurile politice nu deţine majoritatea absolută în parlament, ceea ce înseamnă că este puţin probabil să poată fi format un guvern mai puternic decât unul minoritar.

Barnier, un politician francez conservator veteran, cunoscut pentru faptul că a condus negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie cu privire la ieşirea ţării din bloc, a fost ales de Macron pentru a fi prim-ministru în septembrie. Moţiunea a fost depusă după decizia de luni a premierului de a utiliza puteri speciale pentru a promova o parte a bugetului său pentru 2025 - care prevede creşteri de taxe şi reduceri ale cheltuielilor guvernamentale - fără aprobarea Parlamentului.

Franţa, a doua economie ca mărime din zona euro, se confruntă cu un deficit bugetar uriaş. Ţara cheltuieşte 60 de miliarde de euro pe an pentru plata dobânzilor la datoria sa, ceea ce este mai mult decât cheltuieşte pentru apărare sau pentru învăţământul superior.

După prăbuşirea guvernului german luna trecută, doi dintre principalii actori ai Europei ar putea ajunge acum la un impas politic din cauza crizelor interne, comentează DPA, citată de Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!